într-o toamnă depănată de a trudei sare râu

[LUMINITA SCOTNOTIS]

 

 

într-o toamnă depănată de a trudei sare râu

 

 

cearnă mitu-n scrum imperii

de singurătăţi zidite între osândite coaste

pe cărările smerite ale celor ce se-apleacă

vâlvătaie-n navigări de lumini ce străbătute

vor creşte castele-n mări

să se tragă-n clipe albe muribunzii din oglindă

lăcrimând rugini amare mahmurita lor privire

că mai dau o veşnicie palmelor demult crăpate

într-un veac ce nimeni poate nu va şti a lor menire

 în cruste împovărate de trădările multiple

ducă în surghiunul sfânt apolitic peregrin

visul său de stare rară aprins într-un fir de rază

unde stelele-s cetate păzind setea lui de-amin

toarnă timpu-n cruce albă a cuvântului durere

să o poarte iarba verde de uscata ei tăcere

pune-sa ca temelie la zidirea veşniciei

printre crâncenate valuri ale nopţilor haine

din genune mana stângă scrie-va pe voci române

crucea ochiului de sare dulcea fluturilor pâine

scrie-va şi-o lege-n care în amiaza lor de mâine

se va naşte la-ntâmplare pasărea cu ceru-n vine

ce va lacrima pe drumuri de imagini paradigmă

primul orb cerşind rahitic o ruptura de trecut

primul trup tras printre oaze de cerneluri in meteahnă

iar în rădăcini vocale picura-va gândul falduri

de-nţelepte începuturi pe ritmuri de do major

speranţe sinucigaşe smulse de-ntuneric timp

a răscumpăra credinţa din cosmos orfan de nimb

când ne aliază vântul din arsura umbrei trunchi

îngropându-ne risipă de iubire în genunchi

tragă-se deşertu-n ochiuri de absoluite goluri

prin zgurile aşezate pe lăţimea limbii hău

cum mă trag şi eu de moarte într-un veac de triste roluri

într-o toamnă depănată de a trudei sare râu

ca identitate ghid arcuit în intersecţii

de lumini celeste-n formă axă-n fulgerări de lut

tragă-mă-n jăratec jertfa seminţie şi osânda

mistuită-n desfrunzire spiralată-n fumul vieţii

cu timpul topit la tâmple picur vis de cer durut

tragă-mă alint vecie în zidirea sa rotundă

 

 

[LUMINITA SCOTNOTIS]

domnule Constantin, va multumesc cu sufletul si gandul! pretuire

[Ionel Mony Constantin]

 Versuri care pot  fi scandate cea ce le sporeşte valoarea şi frumuseţea

[LUMINITA SCOTNOTIS]

Vasy, Nutzu. si voua va multumesc!

[LUMINITA SCOTNOTIS]

iti multumesc Sify, pentru vesnica ta atenta aplecare asupra poemelor mele!sarut de calda lumina pe tamplele toamnelor sure, ma bucur ca existi! cu deosebita pretuire

[Vasilisia Lazăr]

Impresionant! Felicitări!!!

 

toarnă timpu-n cruce albă a cuvântului durere
să o poarte iarba verde de uscata ei tăcere

[Sofia Sincă]

Poemul mixează versuri după un registru în care autoarea îşi regândeşte propria artă, în umbrirea acestei vieţi, în aşezarea a tot ce e viu într-o lumină albă şi formarea unei noi geneze. După placul inimii sale, minţii sale, noua răsuflare se va naşte din sarea râurilor, unde vor predomina vocile române, luate ca exemplu. O exsitenţă bazată pe iubire în ''do major'','' îngropându-ne risipă de iubire în genunchi'' şi lumini celeste.

Un poem amplu, profund, cam greoi, cu multe explicaţii şi metaforizat la extrem. Dar foarte interesant şi vrednic de luat în seamă. Aşa sună cele mai multe poeme ale Luminiţei Scotnotis, aşa ca a unui poet adevărat.

Deosebită apreciere, Sofy!