apoi le-am rupt
nepotrivit gestul şi de prisos
însuşi Dumnezeu
rămăsese prizonier în privirea noastră
în care mânase o turmă de miei aurii
ca nişte stele naţionale
după care toţi se orientau
ne-am scris scrisorile pe genunchi
înmulţind cuvintele
de zece ori zece
de trei ori trei
nici nu contează
ele oricum ne conduceau
până la uşa ieşirii din sine
unde ursul brun ne sărea în spate
pentru cine le caută
scrisorile nu mai sunt
noi da
îmbrăcaţi în cămăşi uşoare de in
inelaţi pe degetele verii
pecetluind logodna cu iernile ce vor veni
şi toamnele ce vor trece
cu nunţile lor
noi însă ne vom baza
pe anumite impresii
lăsate la uşă
precum un covor fermecat
Adaugă un comentariu
Dle da Coza, vă mulţumesc pentru atenţia acordată!
Mihaela, mulţumesc!
Poezia acaparează, prin imagine și mesaj, atenția cititorului.
da Coza
frumos!
Mulţumesc de apreciere, Valeria Merca!
Frumos, Ana... așa cum știi tu să spui...
drag popasul
Nikol, mulţumiri!
"Însuşi Dumnezeu rămăsese prizonier în privirea noastră", un vers ce transmite!
Mulţumesc, Mihaela Suciu!
Impresia ce-o lasă cititorului e un covor țesut cu inspirație. Frumos!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE