și se alege diamantul dintre pietre și tunete vor veni de peste tot

punctele cardinale se vor ascunde într-un cadran otrăvit

iar noaptea va fi un ceasornicar orb

care va mânui arcul cu precizia unei flori de cerneală pe paleta răsăritului

să-i facem loc și să-i dăm pace

în crezul lui am închis tolbe de lumină

și femeia care nu mai contenea a duce dorul fântânilor

în calea mieilor

dincolo de țurțurii îngropați în oglinzi

lângă o cale ferată

 

depărtările învelesc hornul pe care două scântei

și-au dezbrăcat cămășile

de nenoroc

ce de aplauze în loja unde un curcubeu și-a pus la uscat culorile

atinse de ceara fierbinte a unui râu

scăpat din albie

și ce de albine îngropate în miere

așteaptă primăvara

bine că nu mă pricep la vorbe cu tâlc

altfel aș lenevi într-un hamac din care n-aș vedea mare lucru

și multă vreme nu te-aș mai întreba

de unde atâta tropot

în sânul unei duminici

Vizualizări: 126

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Laura H. pe Ianuarie 6, 2019 la 2:47pm

O poezie plină de expresivitate, fiecare vers merită remarcat. Felicitări, Gina!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 6, 2019 la 11:00am

Asistăm la un spectacol apocaliptic, printr-o furtună de foc, noaptea, într-o iarnă sălbatică. Universul cu legile sale, ascuns nouă, ni se descătuşează câte puţin... prin elementele compoziționale dăruite de poetă.

Și totuși, în acest vacarm există și puțină speranță: și ce de albine îngropate în miere/așteaptă primăvara.

Cu deosebită apreciere,

Sofi

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Ianuarie 6, 2019 la 9:58am

Strofa a doua îmi place!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 minute în urmă
Pictograma profiluluichindea maria elena i-a dăruit un cadou utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 minute în urmă
chindea maria elena şi Costel Zăgan sunt acum prieteni
cu 13 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 34 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Actul Sacru a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Scrinul abulic a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor