Momentul

[Simion Cozmescu]

*
eu nu deschid uşi
 în oameni sau rădăcini
în sucul de portocale sau clădiri
nu am bătut cu vânt în ferestre sau migdali
marmura nu se teme de mine
nu am săpat  o inimă în ea să-i cer iertare
gândurile-mi sunt ca norii pe munţi
şi iarba nu se întoarce la auzul pasului meu
maci albi răsar pe măsură ce îmbătrânesc
de mult nu am mai auzit  un mac roşu cântând
şi nici nu am mai văzut o tresărire în sufletul
zeităţii care trece plutind  precum argintia lună
prin poienele cu maci roşii
prin poienele cu maci albi

**
eu nu voi muri în locul nimănui
nu a revendicat nimeni locul morţii mele
nu am revendicat nimănui locul morţii sale
naşterea a fost o întâmplare în viaţa mea
puteam să trăiesc şi fără să fiu născut
şi nu gândeam acum resemnat că e firesc să mor
simt  cum mă învăluie linţoliul amintirilor
cu grijă să nu îmi tulbure sufletul
să nu tulbure apa vie a îngerului însetat

***
norii s-au ridicat cu tot cu vârfurile munţilor
lăsând mai mult loc cerului la orizont
eu rămân mai trist cu un dumnezeu
rămân mai fericit cu un înger

[Nikol MerBreM]

Frumoasă resemnare!

[Ion Lazăr da Coza]

Pentru un poet, primul modul mi se pare ușor feminin (poate că insiști prea mult cu macii - flori simbolice, totuși), însă poezia are forță!

da Coza

[Valeria Merca]

Frumos.

Drag popasul!:)

[Chris]

„Momentul” apare când realizăm ce/cine suntem. Frumos, citit cu plăcere,

[Sofia Sincă]

Poem construit pe o gamă lărgită de negații, de fapt, negații retorice. Logica textului ne duce la momentul produs de bilanțurile vieții și dorința de disculpare sau de acceptare, resemnare a poetului.

Interesant și frumos construit cu notă lirică constantă.

Sofy