du-te-n crucea mamii tele!
m-ai văzut că-s mai înalt,
mai sfios, mai alb la piele,
mai dispus la triplusalt?...
ce-mi tot vii cu lugu-lugu,
ce-mi tot cauți prin sertare?
n-am să-ți trag prin vie plugu’
n-am să-ți intru-ntre picioare,
draga mea, iubire mare,
draga mea însoțitoare,
du-ți în moașe-ta cosciugu’!...
vreau să beau polen din soare,
din călcâi până la creștet
să mă spăl în desfătare...
vreau să-mi ard în voie gazul,
du-te-n crucea mamii tele
unde bat în tobe surzii!
pe neajlovul vieții mele
vreau să fiu mihai viteazul,
ce tot ții cu dinadinsul
să-mi arăți câmpia turzii?...
Adaugă un comentariu
incondufundabil stil, admiraţie!
Desigur, primul impuls este de amuzament...
Apoi, luând în serios poezia, descifrăm un amarnic blestem, în stil N.Văduva, al unui părăsit de iubită în mod agresiv și revenirea acesteia. Ce să faci: un du-te-n colo, vino-n-coace... Capricii feminine.
Același limbaj original, aplecat spre frivolitate, cu nerv accentuat, când masculul dorește să întoarcă roata timpului.
M-am distrat!
Sofi
... „vreau să-mi ard în voie gazul,
du-te-n crucea mamii tele
unde bat în tobe surzii!
pe neajlovul vieții mele
vreau să fiu mihai viteazul,
ce tot ții cu dinadinsul
să-mi arăți câmpia turzii?...” - strașnic final, teribilă poezie! Fain! :)
Ardeleanul ar fi spus: ,,No, ce atâta grabă.'', dar aici se prăvăleşte limbajul Văduva, melanj istoric-umoristic încântător, inundându-ne imaginația. Mai bine un viteaz viu, decât un erou mort! :))
Mulțumesc!
:))
eu, una ,m-am amuzat!
:)))
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE