Maica fără nume

[Viorel Croitoru]

Versificare după o legendă  primită pe net.

Prin munții Giumalău, sus, sub un stei de piatră
O pustnică ce n-avea nici pat, nici loc de vatră,
Trăia de ani uitată, rugându-se mereu
Pentru întrega lume, cu drag, la Dumnezeu.

Avea privirea blândă, și ochi înlăcrimați
Când se ruga la Domnul, s-ajute pe-ai ei frați.
Sfințite erau toate pe unde ea trecea
În noapte a ei rugă, poiana lumina!

Al Pojorîtei stareț primi în somn un semn
S-o caute Ioan, un suflet blând și demn.
Povață de duhovnic, cu drag îi dărui:
”-Cu post și rugăciune, de-i dat o vei găsi!”

A căutat biet omul prin ploi și prin nămeți
Ce-a suferit sărmanul, să credeți nu puteți!
Și când speranța-n suflet, o boabă i-a rămas
Venit-a ea la dânsul! Sosise acel ceas...

”-Pe seară o femeie, prin ceață să apară?
N-o fi chiar necuratul, ce mă încearcă iară?”
Simți că n-are forță, scăpă și târnăcopul
”-E-o ispitire Doamne?” Și-i tremura tot corpul...

Dar vocea-i, adiere de sunete divine
Goni din suflet teama... punând în loc suspine!
Plângea cu lacrimi multe, simțea că-i face bine
Cu-n ”-Hai la rugăciune! ” i-a dat gânduri senine.

Doi ani în sihăstria-i cu dânsa s-a rugat!
Cu suflet să se roage, aici a învățat.
Și misiunea grea ce starețul i-a dat
I-aduse pacea-n suflet, ființa i-a schimbat!

Trecură ani de-atuncea! Bătrânii povestesc
Că ”Maica fără nume” și alți ca ea trăiesc
Prin timpuri neschimbați, ca să sfințească locul,
Să ne sfințească neamul, să-i apere norocul...

[Viorel Croitoru]

De fapt ai o privire așa frumoasă, caldă, că și criticile tale sunt tot așa, Augusta Cristina și-ți mulțumesc.

[Viorel Croitoru]

În poveste Ioan a crezut un moment că sunt năluciri, ispitiri ale diavolului, motiv pentru care a pus mâna pe topor, ca armă sau ca unealtă de apărare probabil... Se spune că pe parcursul evoluției spirituale apar năluciri, fantasme create de inconștient, de care ucenicul încearcă să se apere, să scape, să le gonească din minte Versificarea mi-a ieșit oricum cam lungă și n-am mai accentuat aceste detalii. De fapt sunt multe detalii la care am ales să renunț.

Mulțumesc de trecere și de sfaturi d-le Ion. 

[Chris]

Domnule Croitoru, "criticile" de fapt noi le considerăm ajutor dat fiind faptul că statutul forumului este acela de cenaclu, deci nu aveţi de ce să vă temeţi. Ne ajutăm unii pe ceilalţi, să nu credeţi că este cineva ocolit :)))

[Ion Lazăr da Coza]

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!

Semnele citării acestea sunt: „---”

Eu n-am înțeles de ce umbla cu târnăcopul.

Am luat la cunoștință.

da Coza

[Viorel Croitoru]

Povestea nu se încheia cu o morală pentru cititor ci descria formarea, evoluția lui Ioan, așa cum mulți alții evoluaseră înainte, la nivelul spiritual de la care puteau sfinți locurile, neamul, norocul... Acest fenomen este sortit cumva, îndemnul la plecarea în sihăstrie sosea ca semne, îndemnuri, evenimente ce-i determinau să întâlnească maestrul potrivit, la timpul potrivit. Am încercat să transpun toată legenda, dar aerul mistic, credința, sfințenia evenimentelor nu am reușit să le prind cum aș fi vrut... Totuși, am publicat-o pentru fărâma de frumusețe ce am reușit s-o surprind, sper eu....

Sper să-mi iasă mai bine pe viitor! Versurile sunt scrise mai demult dar n-am îndrăznit s-o postez și aici unde criticile sunt mult mai... exigente!

Vă mulțumesc pentru aprecieri  ție Augusta Cristina și ție Iris.

[Chris]

Da, îmi place cum aţi versificat-o - versul 2 strofa unu iese din ritm datorită cuvintelor

Nu am înţeles totuşi de ce trebuia să-l caute pe respectivul bărbat??