Lumi singure

[Vasile Ionac]

 

Nu am fost sortiți să facem împreună
punți peste viscole
și nici pietre de statui nu am văzut împreună;
în noi, precum în gândul copacilor uscați,
au rămas mugurii primăverii netrăite.

lumina pe care am crezut că o vedem
au fost praguri separate
pe care le-am trecut desperechiați,
precum desperecheate
au ars de rușine opincile tatălui meu.

(acum, când mă pot încălța cu vorbe alese,
port pe tălpi sacralitatea și mândria opincii
care-a purtat vița mea
din demultul demultului
până la mine; )

acum, când am învățat să fiu neascultător,
aș găsi drumul numai spre tine,
lăsând ulițele cufundate în povești
și-n lătratul câinilor.

ce păcat!
de la noi până la mine s-au micșorat distanțele,
s-au lărgit nările unui timp care nu există;

viscolele, trecătoare cum sunt,
își sapă identitate
pe obrazul de piatră a unor statui inexistente. 

[gina zaharia]

potecile nu s-au terminat, pădurile sunt doar masca așteptărilor

aceeași admirație,

[Ion Lazăr da Coza]

Semn de plăcut popas.

da Coza