Lumânări fără preţ

[Vezi blog]

A doua zi de crăciun, întunericul frânge priviri,
fuioare de ceaţă stau agăţate pe ramuri
şi doar inima ca un clopot loveşte în viaţă,
de multe ori am impresia că vrea s-o sfărâme
picură pe străzi grjile unei zile trecute,
câte gunoaie, Doamne câte gunoaie s-au strâns
de la oameni cuminţi, de la femei însărcinate,
de la preoţi păgâni, de la bătrâni fără vârstă,
ochii sufletului caută averi într-un coş cu tămâie
am nevoie de-o lacrimă albă fără zăpezi
să-mi pot trezi ochiul adormit în durere,
nu mai există biserici cu preoţi în genunchi,
mă spovedesc ţie Dumnezeul meu, iartă-mă
după moarte, acum sunt viu şi caut un coş cu tămâie
herghelii de gânduri jertfesc ţie pentru sufletul
fără şei, fără zăbale, fără destin,
încă mai am nevoie de viaţă, mai am nevoie de mine
nu pot să mă trimit singur la acelaşi altar,
mă-nchin ţie Doamne şi nu plâng, duc tristeţea
în rochie albă, duc amurgul spre iarnă, duc păsările spre zbor,
mă rog ţie Doamne să-mi dai putere,
vreau doar să-nchid intunericu-n stele
să vadă Moşul cum strâng copiii icoane la piept
când lumânările nu mai au preţ!

[x]

Multumesc Iris pentru lectura si apreciere!

Cu mare drag!

[x]

Multumesc Mihaela Roxana pentru trecere si comentariu!

Cu drag si pretuire!

[Mihaela Roxana Boboc]

Un poem tulburător prin discursul cu sine, prin emoția gândului, prin nevoia de puritate, prin nevoia de viață și autenticitate.

[x]

Esyi minunata Augusta, multumesc pentru tot!

Cu mare drag si pretuire!

[Chris]

şi doar inima ca un clopot loveşte în viaţă,

Frumos domnule Ungureanu! un discurs poetic apăsător :))

[x]

Multumesc Sofy pentru acest comentariu!

Cu mare drag si pretuire!

[Sofia Sincă]

Discurs al sufletului, împăcare cu sine... Spovedanie după Crăciun? De ce nu... Practic trebuie să ne spovedim tot timpul, să spunem unii altora ce ne apasă şi să învăţăm.

Apăsarea din text este comună, sunt păcatele celor mulţi, scrise cu patos simbolizând idealul sinelui.

Apreciere!

Sofy

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mi-a plăcut! Felicitări!