doi câte doi
precis dormeai
trupa de flori venea spre mine
într-un concert amețitor
ostașii inimii o întâmpinaseră cu nectar
și pași de dans
poate era joi
nu știu
din calendar dispăruseră alte evenimente
artizanale
aveam rolul să cuprind universul
într-un joc
treceai și tu
(prin ochii mei închiși)
duceai stindardul înnoirilor
spre marea de (în)semne
m-ai salutat în culori
ți-am numărat scările dintre ele și temnița noastră
ce simplu surâs ne împărțea crezul în două
tu mare eu cer
între noi flori de cais
multe flori de cais…
Adaugă un comentariu
Aura, mai întâi s-au înrolat prin fața ferestrei tale, știu că le-ai numărat petalele, nimeni n-o poate face mai bine decât tine! Apoi au pornit, pe o sfoară de mătase, spre mine! Mul-țu-mesc!
Rodica, draga mea, repet, cât de bogată sunt că te am! Dacă n-ați exista voi, prietenii mei, cei care auziți cum plesnesc mugurii cuvintelor, aș mai putea oare să fac acei caiși să înflorească? Oare n-ar veni vulturii și le-ar frânge ramurile dornice de înflorire? Prin ochii mei închiși se scutură petalele vremurilor într-o simfonie celestă, poate uneori simfonia aceasta prinde note false, dar e a mea, totdeauna voi recunoaște filele pe care mi-am lăsat autograful de astăzi, întreg sau scrijelit...
Mulțumesc, seară magică!
Luminița, scările acelea aveau muguri striviți de ultima iarnă ascunsă printre ramuri... le-am ascultat șoaptele, mereu mai înalte...
Mulțumesc, draga mea, mulțumesc!
Chris, trupa de flori îți mulțumește! Seară frumoasă, cu flori în suflet!
Gabi, cuvintele tale sunt desprinse din izvorul cu nectar de duminică. Mă bucur că am reușit să pictez caișii, așa cum i-am văzut eu, doi câte doi! Mulțumesc!
Știu că într-o zi o să sosesc în grădina caișilor voștri, Lisia! Îmbrățișări!
Precis ora la care infloresc caisii ar trebui sa ne gaseasca in armonie si prospetime...tu nu vezi natura prin sufletul tau cum o vad poetii,tu esti un poet in suflet,cuvintul este mai intii plasmuit in inima si apoi in litera...
Aceasta nu este o poezie ci o confidenta,de fapte asa se scrie poezia...superb!
Divin! pretuire
Frumoss!
Ce simbol mai frumos pentru iubire și înnoire decât caiși înfloriți doi câte doi . Mi-e dragă armonia ta (în tot și-n toate).
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE