LA CINĂ CU IISUS


Era o seară cu parfum de miere,
Se auzea cum clopotele bat
Chemându-i pe creştini la Înviere
Şi toţi veneau cu sufletul curat.

Să fiu cu ei, să capăt iar putere,
M-am primenit şi faţa mi-am spălat,
Pe frunte am simţit o adiere,
Iar odăiţa mi s- a luminat.

Nici nu ştiam când  a intrat în casă;
Poate de-aceea nu m-am speriat,
Cu pas uşor s-a îndreptat spre masă.
În trecere m-a binecuvântat.

Îl mai văzusem, plin de voie bună,
Mergând prin grâu, sub cedrii din Liban
Iar soarele-n apus I-era cunună
Şi ucenicii îl urmau în lan.

Am alergat grăbit să-L prind din urmă,
Voiam să-i dărui rodii din Elam,
Simţeam că răsuflarea mi se curmă ,
Credeam în El şi încă nu credeam.

În altă noapte crudă şi nebună
Când în celula-mi hâdă a intrat,

Acoperiţi cu pulbere de lună

Pe rogojini, alături, ne-am culcat.

M-a dus în vis pe Dealul Căpăţînii
Şi trupul plin de răni I-am mângâiat
Trezindu-mă, după apusul lunii,
Să-i mulţumesc, Iisus era plecat.

Iar către zori, când, supăraţi, cocoşii
Cucurigesc besmetic ca năucii,
Un coş însângerat cu ouă roşii

Mă adăsta la rădăcina crucii.

Era chiar El ,Christosul fără vină

Ajuns,acum, din nou în faţa mea,

Mi-a spus zâmbind: Mă aşteptai la cină...

Hai, adă să mâncăm şi noi ceva...

Plin de sfială, am întins ştergarul

Şi-un blid am pus cu ouăle din coş

Când mi-a cerut, I-am împlinit paharul

Cu vin iscat din sângele Său roş'.

Am tot vorbit, uitând că timpul trece,
Dar clopotul de ziuă a sunat.
Atunci Iisus s-a ridicat să plece

Şi mâna în genunchi, I-am sărutat.

A dispărut apoi ca o părere,

În cameră miros de nard plutea

Şi am simţit în inimă durere

Că nu mai pot să-I stau alăturea.

Dar vocea Lui a răsunat în mine,

Nu plânge, glasul mă îmbărbăta !

Acum, la fel ca-n vremea care vine

Mă vei găsi mereu în preajma ta.

(Repostare-2017)

Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 20, 2020 la 12:33pm

Recitit cu admirație!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 20, 2020 la 12:57am

Superb!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 17, 2020 la 3:35pm

Reverență, dle Mony! De-aș reciti-o de zeci de ori, tot la fel de frumoasă este! Se simte că a fost scrisă cu sufletul, curge!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Aprilie 17, 2020 la 9:21am

La cina cea de taină. Frumos, cucernic!

Am recitit cu plăcere,

Sofi

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 16, 2020 la 8:24am

foarte frumos!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Aprilie 15, 2020 la 10:27pm

Mulțumesc! Sărbători cu pace!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Așteptându-i pe ruși a lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 11 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia mâinii drepte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Erezia mâinii drepte a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog viziune suprarealistă a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor