Lăsaţi păsările să zboare!

[Rădița Răpeanu]

Venise vremea ca să zbor -
Un vânător fără de mamă
M-a prins cu lațul de picior
Și zborului îmi puse vamă.

Sub tăvălug de frică,-n gol,
Îmi sună clopotul la strungă
Și plâng, rupându-mă de stol
Spre nicăieri să cad în fugă

Și cad, învăluindu-mă ușor,
Din urma mea cu frig în piept,
Mă prăbușesc încetișor
La care moarte, nu m-aștept!

Ce zbatere, ce chin sub nori,
Luminători se sting pe rană
Și amuțește harfa de fiori
Cu preoți străvezii în strană.

Ce preț au păsările-n târg?
De ce lăsați pândari la pândă?
Să curmi o viață dată-n pârg -
Din ce motiv? ...sub ce osândă?

[Mihaela Popa]

apăsător, greul sentiment de neputință

„...sună clopotul la strungă
Și plâng, rupându-mă de stol
Spre nicăieri să cad în fugă”

[Vasilisia Lazăr]

Și amuțește harfa de fiori

Acest vers iese din ritm.

Copleșitor, dar cam patetic cred.

[Rădița Răpeanu]

Vã iubesc śi vã mulťumesc desi sufletul meu ar vrea mai mult! Hristos a Înviat! 

[Valeria Merca]

Vibrant, răscolitor! Nespus de frumos!

[gabriel cristea]

Magistral! Felicitări!

[Sofia Sincă]

Din nedreptatea celor puternici s-au născut versurile tale. Trăirea morții. Este facil să curmi viața celor neputincioși, victime nevinovate. În locul păsării poate fi și ființe umane care sunt distruse indirect.

O poezie compactă, a unui suflet de poet sensibil, chiar dacă e puțin deprimantă.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi