Joi azi

[Petre Ioan Crețu]

zi-mi câte tainice gânduri ai ucis
câte dorinţe carnea ta a decis
încă te mai străbate focul trupul ți-a întinerit
fluturii îţi împăienjenesc ochiul smerit
ce zbor te înalță privirea îți licărește ciudată
fiorul îți cuprinde stomacul deodată

atâtea zăpezi au nins s-a deschis în cer o poartă
astăzi e joi şi câinele latră a soartă
tu eşti departe şi dormi nimicuri ană
de multe ori reuşeşti și-mi faci rană
înfigi fierul în carne
și-l răsucești adânc cu ură a spaimă

prin suflet trec fluvii si nu-i nici un pod
doar frunze prinse de umeri
ele se desprind încet uscate cu crengi și cu rod
doar urme de paşi pe străzi
alaiuri de case cu țiglele roz
şi nici un ochi nu ne răzbate
doar ploaie alt fluviu şi-o noapte
cât ne-am iubit cu ură cu dor cu moarte
ochii brumați ți-au licărit o clipă a ispită
doar singurătatea de mine rămâne tot timpul lipită

clopot ciobit timpul nisipul poros
nu te mira sunt paznicul drumului m-am întors

[Ion Lazăr da Coza]

Joi azi - titlul e bizar.

Rimele parcă-s extrase cu forcepsul... Asta despre formă, însă fondul, ca de obicei, excelent!

da Coza

[Petre Ioan Crețu]

Dragele mele Sofia,  Valeria Merca,  și Augusta vă mulțumesc mult pentru trecere și semn. Un Paște luminat vă doresc.

[Chris]

nu vă pot imagina scriind versuri clasice în strofe, însă am găsit cu surprindere aceste texte cu un anumit ritm şi rimă care mie îmi transmit un fel de patos din momentul scrierii lor. e posibil să mă şi înşel :)

foarte frumos...

[Valeria Merca]

M-am întors și eu ... cu fața spre Poezia pe care o aștept, de fiecare dată  cu emoție!

Prețuire, Petre Ioan Crețu!

[Sofia Sincă]

Poemă nostalgică închinată Anei, simbolul iubirii și al sacrificiului feminin, românesc. O Ana ce a sacrificat totul pentru bărbatul iubit, inclusiv viața.

Versurile poeziei curg romantic şi rebele, aşa cum a dictat gândul, ca nişte picuri cuprinse de teamă şi sfială. Și, totuși, repetabil.

Am citit și am admirat,

Sofy