Ai risipit în mine toate primăverile tale,
 mi-ai aromit visele cu parfumul florilor de tei,
mi-ai cules toate ploile din suflet şi le-ai împrăştiat pe ogoare,
m-ai modelat ca pe-o păpuşă de ceară şi m-ai înălţat în soare,
prin puterea gândului faci din mine ce vrei.

Ferecată cu o mie de lacăte am vrut să te ţin,
dar mi-ai otrăvit gândurile cu dulcele-ţi venin,
ai răscolit toate ierburile seninătăţii depline,
căci spinii tăi adânci au pătruns adânc în mine.

Am vrut să uit şi să fug din vârtejul sentimentelor
dar m-ai prins strâns de mâinile amândouă,
m-ai înveşmântat într-o haină nouă, de sunet şi rouă
şi mi-am simţit sufletul ca pe o rană nevindecată.

Durerii noi ce mă macină îi voi ţese un scut
iar în ceasul când amintirile dor, voi lua forma unei păsări de lut,
zburătoare prin vis spre-un tărâm necunoscut,
să alerg cu tălpile sângerânde prin zăpezi de cuvinte,
rănită de limpezimea privirilor ce ţintesc înainte.

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Ianuarie 22, 2014 la 4:17pm

 cu placere deosebita  am citit si...apreciez! drag de tu si versul tau

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Ianuarie 9, 2014 la 10:00pm

Ce bine ar fi dacă am putea să ne transformăm în păsări de lut, în ceasul amintirilor care dor...

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Ianuarie 9, 2014 la 9:33pm

Se simte multă durere în spatele acestor versuri. Iubirea rănește de multe ori, dar poezia poate fi calea spre vindecare/cicatrizare.

Comentariu publicat de Chris pe Ianuarie 9, 2014 la 6:24pm

Iubirea deşi ne chinuie, nu putem trăi fără ea. Citit cu plăcere :))

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 9, 2014 la 5:31pm

Cu umorul meu subtil, de tractorist, am vrut să-ți atrag atenția asupra faptului că nu ai „luat” toate diacriticele... :)

Zici: „nu am dorit să dau fiori lirici nimănui”. Ba da, draga noastră, ăsta să fie singurul scop al creatorilor - izvoditor de emoții!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Ianuarie 9, 2014 la 4:32pm

Ce metamorfoze declanşează iubirea! Frumoasă spovedanie înveşmântată în vers, preţuire!

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Ianuarie 9, 2014 la 12:47pm

''şi '' e o conjuncţie coordonatoare copulativă pe care nu o puteam alterna decât cu suratele ei ''iar'' şi ''nici''.Nu era cazul însă..Aşa am simţit, aşa am scris.Nu am căutat metafore frapante,nu am dorit să dau fiori lirici nimănui, era ceea ce simţeam atunci când am scris.Atunci când am scris poezia asta mă durea fiecare bucăţică din trup şi din suflet, cu siguranţă or mai fi trăit şi alţii starea mea, nici nu am avut pretenţia că eram singura din Univers care simţea asta. Dacă pare prea simplu, iertati-mi lipsa de exigenţă sau de stil.Atât m-a dus pe mine capul.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 9, 2014 la 12:23pm

Se repetă cam des nota muzicală si... sau o fi conjuncția și?

Ai noutăți ce dă fiori lirici (ultima strofă), dar și locuri comune. Fii mai exigentă.

Drag,

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 9, 2014 la 9:03am

O defulare personală ne face să identificăm trăirile autoarei cuprinse de o iubire neîmpărtăşită. Poemul ajunge la inima cititorului ca o lumină afectivă, cu a sa nostalgie cu tot.

Poezia are o muzicalitate deosebită, chiar dacă rima nu este cea clasică. Are rimă interioară, uneori, iar prin mânuirea versului dovedeşte talent creator. Este stilul Anei Cîmpeanu.

Apreciere deosebită!

Sofy

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog miscari gresite a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (47) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bacovia redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ce albă-mi sămânța de plop... a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog miscari gresite a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (47) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce orologiu... a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despărțire a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coşmar a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O viorea şoptea cu glas de aur a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Inutil a lui Darie Giurgiu
cu 5 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor