Insomnii comuniste

[Marcel Vişa]

s-a luat curentul 
mama spune că e ordin de la Ceaușescu 
pentru ca oamenii să adoarmă devreme 
să fie odihniți dimineața la 4 când se vor așeza cuminți la coadă la alimente 
dar oamenii se zbat în paturile lor de fier precum peștii pe uscat 
e greu să adormi într-un oraș înghețat ca un marfar uitat pe șine 
cu țurțuri la geamuri ca niște lănci gata să străpungă binele în orice clipă 
copil fiind 
priveam fascinat ecranul mort al televizorului 
obiect de decor acoperit cu haina de macrameu și peștele de sticlă 
îmi imaginam desene animate cu personaje inventate 
de fiecare dată altele 
când plecam la culcare zâmbeam mulțumit 
a doua zi le povesteam celorlalți episod după episod insomniile mele

în unele seri ne jucăm "nu te supăra frate" la lumina lămpii 
tata obosit de la mină ațipește primul 
după ce ne povestește cum a dinamitat o zi întreagă munții 
sau nu știu care ortac a căzut de pe schelă în adâncuri 
și multe alte întâmplări cu minerii din barăcile de la Piatra Corbului 
tata face naveta pe jos prin nămeți uriași

bunicul avea șteampuri la Roșia Montană dar comuniștii i-au confiscat totul 
pentru că oamenii trebuie să fie egali în sărăcie 
apoi au venit străinii să ne cumpere iar alți comuniști era cât pe ce să ne vândă 
și unii și alții au plătit prețul 
dar 
bunicul doarme acum într-un filon de aur 
tata la fel 
toți morții sunt bogați aici

comuniștii încă ne conduc zice nea Filimon 
eu am făcut armata la Canal îi cunosc 
ne mânau cu biciul ca pe vite 
munceam cot la cot cu deținuții 
când m-am întors în sat am luat-o de nevastă pe Floarea 
și ce nuntă a fost 
cântau taragoatele de se auzea până departe în munți 
moții știu să petreacă 
moții știu să lupte

s-a luat curentul 
e iarnă 
mi-am amintit că nu am mai trecut de mult pe acasă 
tata face naveta pe jos încă 
prin nămeții uriași ai uitării mele 
bunicul doarme dus iar viscolul cântă prin turla bisericii din sat 
acolo 
singurătatea roade în oameni precum carii în bârna veche a casei

s-a luat curentul 
privesc monitorul negru al calculatorului 
și îmi imaginez o poezie 
ea se scrie 
ea se scrie

[Marcel Vişa]

multumesc, Sofy! 

[Sofia Sincă]

Amintiri ce ne resorb. Și mesajul, că nu s-a schimbat mare lucru de pe vremea bunicilor. Tot comuniștii la putere, tot fără lumină, tot pe jos... tot doar imaginația curge. Din taina cuvintelor răsare stropul de poveste prăfuit, dar plin de efect.

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Marcel Vişa]

Da, se scriu, se vor scrie. Mulțumesc pentru popas.

[Ion Lazăr da Coza]

Realități triste, de ieri și de azi... Ele se scriu... se scriu...

Am citit cu interes.

da Coza