dansul fulgilor –
povești neterminate
la gura sobei
Adaugă un comentariu
...dansul fulgilor... petale de flori de zarzăr...fluturi albi
...gura sobei... mama, bunica... povești.
Mă bucur, Ana! Atmosfera de afară este (era) imboldul. :)
Drag de prezența în pagină
Mulțumesc, Vasile Burdușa!
Prețuire!
Se potrivește cu atmosfera de afară.Am citit cu plăcere
Drag Ion Lazăr da Coza, sper că nu voi supăra pe nimeni cu mărturisirea mea: atunci când postez haiku o fac întâi pentru domnia voastră. Explicația e lesne de găsit: promovați acest gen, sunteți fan haiku... să fiu mai pe înțeles. Și scrieți atât de sugestiv astfel de texte! M-ați pus pe gânduri cu greu de definit... m-am atașat, la rându-mi, de poezia niponă: lecturez, citesc comentarii, mă informez, mi-am cumpărat și volume de versuri, particip la concursuri de haiku (aici ar trebui să enumăr premiile obținute, dar nu e genul meu:) . Adevărul este că mediul în care activez nu este unul încorsetat: am citit haiku-uri foarte reușite în care nu se respectă formula 5-7-5 silabe ș a m d.
Apreciez, dintotdeauna sinceritatea comentariilor! :)
Cu drag,
Dragă Sofi, cred că ai prins gustul pentru haiku! :) Nu glumesc. E minunat ce spui. Ideal ar fi să-i impresionăm pe cititori.
Mare drag,
Tudor Cicu, de fiecare dată, mă bucur de cuvintele pilduitoare. :) În comentariu a fost evdențiat tocmai ceea ce mi-am propus eu cu acest haiku: juxtapunerea la asta se rezumă: alăturarea unor lucruri diferite aparținând unor sfere diferite, opuse chiar: vremea de afară și interiorul (cald). Contemplarea fulgilor va continua poveștile auzite la gura sobei.
Cu prețuire,
Mulțumesc, Constanța (Popescu) pentru semnul de apreciere lăsat. :)
Prețuire tuturor!
Greu de definit.
da Coza
Mie îmi place ce ai spus, dar mi se pare o definiție subtilă. Acum, tu/voi iubitorii de astfel de fraze știți mai bine.
Sofi
Valeria: când eram copil și „intram” în dansul fulgilor de nea (cred că-l citisem pe HC Andersen, pe atunci), în fiecare fulg vedeam o prințesă a zăpezii și doar ce întindeam brațele și toate mi se topeau în brațe. Era amuzant. La gura sobei, dacă închid ochii n-o zăresc, acolo, într-un cotlon al minții, decât pe mama torcând la fus din caierul de lână. Și ce ne mai rugam să ne spună, iar și iar, povestea pe care ne-o aminteam, la nimereală, că tocmai ne-o spusese cu o seară înainte. Nu povestea ca atare ne atrăgea, cât farmecul cu care își depăna povestea... Na! Vezi, câte ecouri nu aduce un Haiku!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE