Haiku VIII

[Valeria Merca]

dansul fulgilor –
povești neterminate
la gura sobei

[Emil Dumitru]

...dansul fulgilor... petale de flori de zarzăr...fluturi albi

...gura sobei... mama, bunica... povești.

[Valeria Merca]

Mă bucur, Ana! Atmosfera de afară este (era) imboldul. :)

Drag de prezența în pagină

[Valeria Merca]

Mulțumesc, Vasile Burdușa! 

Prețuire!

[Ana Cîmpeanu]

Se potrivește cu atmosfera de afară.Am citit cu plăcere

[Valeria Merca]

Drag Ion Lazăr da Coza, sper că nu voi supăra pe nimeni cu  mărturisirea mea: atunci când postez haiku o fac întâi pentru domnia voastră. Explicația e lesne de găsit: promovați acest gen, sunteți fan haiku... să fiu mai pe înțeles. Și scrieți atât de sugestiv astfel de texte! M-ați pus pe gânduri cu greu de definit... m-am atașat, la rându-mi, de poezia niponă: lecturez, citesc comentarii, mă informez, mi-am cumpărat și volume de versuri, particip la concursuri de haiku (aici ar trebui să enumăr premiile obținute, dar nu e genul meu:) . Adevărul este că mediul în care activez nu este unul încorsetat: am citit haiku-uri foarte reușite în care nu se respectă formula 5-7-5 silabe ș a m d.

Apreciez, dintotdeauna sinceritatea comentariilor! :)

Cu drag,

Dragă Sofi, cred că ai prins gustul pentru haiku! :) Nu glumesc. E minunat ce spui.  Ideal ar fi să-i impresionăm pe cititori. 

Mare drag,

Tudor Cicu, de fiecare dată, mă bucur de cuvintele pilduitoare. :)  În comentariu a fost evdențiat  tocmai ceea ce mi-am propus eu cu acest haiku: juxtapunerea la asta se rezumă: alăturarea unor lucruri diferite aparținând unor sfere diferite, opuse chiar: vremea de afară și interiorul (cald). Contemplarea fulgilor va continua poveștile auzite la gura sobei.

Cu prețuire,

Mulțumesc, Constanța (Popescu) pentru semnul de apreciere lăsat. :)

Prețuire tuturor!

[Ion Lazăr da Coza]

Greu de definit.

da Coza

[Sofia Sincă]

Mie îmi place ce ai spus, dar mi se pare o definiție subtilă. Acum, tu/voi iubitorii de astfel de fraze știți mai bine.

Sofi

[Tudor Cicu]

Valeria: când eram copil și „intram” în dansul fulgilor de nea (cred că-l citisem pe HC Andersen, pe atunci), în fiecare fulg vedeam o prințesă a zăpezii și doar ce întindeam brațele și toate mi se topeau în brațe. Era amuzant. La gura sobei, dacă închid ochii n-o zăresc, acolo, într-un cotlon al minții, decât pe mama torcând la fus din caierul de lână. Și ce ne mai rugam să ne spună, iar și iar, povestea pe care ne-o aminteam, la nimereală, că tocmai ne-o spusese cu o seară înainte. Nu povestea ca atare ne atrăgea, cât farmecul cu care își depăna povestea... Na! Vezi, câte ecouri nu aduce un Haiku!