Hai, mai cere-i toamnei...

[Tudor Cicu]

Hai, mai cere-i toamnei...

 

Hai, mai cere-i toamnei caii din șopron

De la iesle-acum, fă-i și-n cer să zboare

Să-i înham la troică - și-un acordeon

Să ridice-n drum, mare tulburare.

 

Și plecarea noastră de va fi un vis

Să trezească-n codru nopțile cu știme,

Ori alai de îngeri - unde ne-o fi scris

Unde nici nu-i capăt, nici îl știe nime.

 

Știu că ești bolnavă după frunza mov

Și mesteceni goi, unduind în zare

Acum când e toamnă, bate în istov

Clopotul ei stins, dintr-o fulgerare.

 

Tu auzi în lună greierii torcând

Acest cântec trist, greu ca o povară

În timp ce spre tine, sănii când și când

Eu prin viscol trag, grațios la sfoară. 

 

[Tudor Cicu]

Alexandru B: Salutări! Îmbătrânim prin liniștea lumii, de nu ne mai întâlnim la întruniri literare prin urbea noastră mică?

[Sofia Sincă]

Romantic, nostalgic, frământările poetului în toamnă - de anotimp și existență, necuprinsurilor neostoite ale vieţii.

unde ne-o fi scris

Unde nici nu-i capăt, nici îl știe nime. - Ce frumos și adevărat ai zis!

Și totuși poezia induce o vrajă, o dulce lumină în surdina speranței.

Frumos!

Sofi

[bolache alexandru]

O plăcere să vă regăsesc şi o încântare...