Frunza toamnei

[Dinca Valerian]

Spiral, în visele mioape mă înfășor. Cer sidefiu
apasă umerii țărânii adânc în voalul de mireasă.
În taina vechilor unghere, păstorul de lumini își țeasă
însingurarea unei sfere. Oglinzile din tată-n fiu


rotesc un început de lume. Chenarul goalelor făpturi,
scăldat în ploile mai calde, nestingherit le dă de urmă
prin munți și vai. Iar din abisuri, un capăt de mirări mai scurmă
în amintirile din cerul cu sfinții primelor scripturi.


Coboară-n gând lumina pură. O amânare mai strecor
pe drumul ros de neputința în a străpunge umbra porții.
Din resemnata nesfârșire chircită-n pumn de mâna morții
mă simt căzând ca frunza toamnei înfiptă-n unghiul de cocor.

[Mihaela Popa]

frumos!

[Dinca Valerian]

@ Valeria Merca Formele care sar in ochi se pot repara (daca nu acceptam licenta poetica). Reparate, suna chiar mai bine. Versul 2 din ultima strofa, ramane neschimbat, am ales forma asta tocmai pentru a evita prea multi de de. Multumesc pentru lectura si comentariu.

[Valeria Merca]

Versul lung bine condus. Sar în ochi cele două forme a verbelor: a înfășura și a țese din strofa 1. Corect ar fi mă înfășoară și își țes. 

Versul 2 din ultima strofă corect este:  ... „pe drumul ros de neputința de a străpunge umbra porții”.

Am citit cu plăcere.

[Dinca Valerian]

@  Sofia Sincă Multumesc pentru timpul acordat si aprecerile formulate

[Sofia Sincă]

Dulce melancolie de toamnă, vremea căutărilor frenetice și a împăcărilor cu sine, ce-şi au drept capăt asfințitul... Multă dezolare și tristețe.

Tehnica bună, pe măsura temei poartă sufletul în câmpul stărilor sufleteşti.

O poezie profundă, apreciabilă!

Sofi