Femeia din tablou

[gina zaharia]

Am scris cândva despre femeia din tablou.

Și tu erai, și eu eram în același poem.

Știu că-mi venise în minte poarta prin care trecusem

din dorința de a evada în culori enigmatice,

și ceasul pe care l-am aruncat peste genuni

privind cum i se destramă secundele.

Am găsit o casă, o masă și o cană de vin.

Și parfumul meu. Probabil mai fusesem pe acolo,

dar nu-mi aminteam decât că privirile noastre treceau pe lângă iad, 

îl vedeam printre degetele  încordate pe frunte

ca niște gratii,

apoi am șters două-trei gânduri și ne-am așezat pe iarbă.

 

Atunci a apărut ea. Ai luat-o de mână și i-ai spus că are pielea catifelată,

că amețești în ochii ei ca nimeni altul,

mai ales când înfloresc magnoliile. Și le-am văzut înflorind una câte una,

miroseau a dragoste și a dor, a drum lung și a iarbă crudă,

o, soarele se pitise după dealuri ca un hoț,

și am știut că rochia mea semăna cu a ei, că părul meu îmbrăca umerii ei,

mă țineai în brațe și-mi spuneai să nu plec,

că albastrul nu se desparte niciodată de verde,

că iubirea mea e nemuritoare.

 

A râs cu râsul meu și a dispărut. Năluca aceea ți-a invadat pieptul,

te-a învățat că și stările cromatice pot întregi tabloul,

iar tornadele sunt femei frumoase

care duc nemurirea pe brațe, apoi o varsă la marginea cerului,

pentru o altă viață.

 

[gina zaharia]

Mă bucur, Sofi! Știam eu! :)))

Pup!

[Sofia Sincă]

Așa da! Merge! :))

pup,

Sofi

[gina zaharia]

Ana, am adus-o pe cea de ieri față în față cu cea de astăzi! Doar așa m-am convins că nu a pierdut nimic din culorile de suflet, ba mai mult, și le-a îmbogățit, iar locul ei e același.

Mulțumesc pentru bogăția descrierii.

[gina zaharia]

Păi... e săptămâna ei, Sofi, deși fiecare zi ar trebui să-i fie dedicată. Am aruncat râpile, și poarta aceea, dar pe ea o las. Să-și audă ecoul existenței sale. 

Mulțumesc, draga mea!

[Sofia Sincă]

O altă descriere a femeii. De data aceasta cam stufoasă, cam neșlefuită, din punctul meu de vedere.

în același poem. poarta aceea, în două versuri consecutive.

peste râpi  - eu aș zice, peste genuni... sau altfel mai poetic.

În a doua strofă și nu numai, sunt multe, prea multe pronume personale și posesive.

Dar este doar părerea mea, și, totuși am citit cu plăcere.

Sofi