Fără chip
Unde mi-o fi rămas râsul?
Urechile nu-l mai aud.
O fi fost un val amăgitor,
Un vânt venit de niciunde.
Unde mi-o fi rămas chipul meu râzând?
Că, iată, din această undă de piatră,
O mână nevăzută a cioplit cu migală
Un alt chip,
Pe care
Nu-l mai vede nimeni,
Doar eu ştiu că e viu.
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Cristina Cretu pe Aprilie 10, 2016 la 6:43am
-
Sfaturile Dvs. sunt pretioase pentru mine! Va multumesc cu inima, Domnule da Coza!
-
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 9, 2016 la 11:17pm
-
Renunță la rătăcit - e redundant.
stâncă de piatră... O fi și stâncă de cașcaval? Sugerez să păstrezi piatră.
Aș renunța și la cu o daltă, ori i-aș pune un epitet dălții.
da Coza
-
-
Multumesc din suflet, Mihaela!
-
Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Aprilie 9, 2016 la 6:44pm
-
încet, încet, începe să se mai risipească din timiditate
lasă razele poeziei să-ți mângâie obrajii
-
-
Am scris aceasta poezie plangand. Eu sunt cea care nu mai aude, am acelasi chip si, totusi, sunt alta...
-
-
Multumesc frumos, Gina!
-
Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 9, 2016 la 3:19am
-
Se zareste bine si acest chip nou! Am citit cu placere.
-
-
Va multumesc cu inima, Doamna Valeria!
-
Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 8, 2016 la 9:17pm
-
Originală regăsire/ cunoaştere de sine.
Mi-a plăcut mesajul poeziei.
Insignă
Despre
Zile de naştere
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
link-uri utile
Activitatea Recentă
© 2020 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE