explozie cu efect pe termen lung

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

nu mai știu de mult cum vin lucrurile 

port universul în mine sau mă poartă el

m-am împrăștiat prin lume în urma unei explozii

nu  știu pe unde sunt și cât mai sunt

distanțele se alungesc și se tot alungesc

între mine și celălalt mine și celălalt și tot așa

până când departele s-așază undeva în amintirea mea

din ce în ce mai tăcut

picură viață dintr-o perfuzie agățată de peretele incolor

dar cine știe prin ce vene mai curge

trăim separat și nu ne-am mai atins  

poate s-au dus dincolo să-și cumpere haine de înger

în timp ce eu răscolesc pietrele și pământul și florile

până și stelele acelea mici cu ochii abia deschiși

să văd unde mă văd și să mă întorc din drum

un alt mine se zvârcolește în pântecele destinului

să iasă afară

eu nu-s acasă

rătăcesc 

[Ion Lazăr da Coza]

În v1: demult > de mult. (demult = cândva)

Omul ca o istorie a Universului... Omul supus destinului...

Încântat.

da Coza

[Sofia Sincă]

În timp, luptând cu destinul. Arta supraviețuirii descrisă metaforizat cu bucuriile şi declinul său, cu talent şi sarcasm. „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”,  spun niște versuri.

Un poem cu suflet și pentru suflet.

Mi-am plăcut.

Sofy