V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge.
Nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă stradă
au ofilit la umbra lor chiar macii
plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.
Nu sunt nici vrăjitorul care poate
să vindece iubirile pierdute
întoarse cu regretele lăsate
pe brâul rupt al marilor redute.
Și nici groparul care duce-n spate
pământul răscolitelor morminte
unde își plâng amantele trădate
iubirile-ngropate mai-nainte.
Sunt numai scribul trist care traduce
jurnalul scris cu vorbe nerostite
de nevăzuții țintuiți pe cruce
în Golgote din inimi părăsite.
Acum, spre asfințit târziu de toamnă,
când mă îndrept smerit spre cele sfinte,
îți las un epitaf fără cuvinte,
să îl păstrezi ca amintire, doamnă.
Adaugă un comentariu
Mulțumiri alese distinșilor mei cititori, Vasilica Lazăr (da Coza) și Ion Lazăr da Coza, pentru aprecierea versurilor mele ! Referirea la Ion Minulescu mă onorează, a fost unul dintre idolii mei în adolescență, într-o epocă în care acest mare poet era etichetat ca "poet de salon" și fără însemnătate. Dar timpul l-a așezat acolo unde îi este locul, iar discipolii săi, printr-un demers stigmergic, îi readuc ecoul în actualitate. Au fost exprimate opinii care duc poemul "Epitaf fără cuvinte" în zona romanței. Fiecare cititor are, desigur, propria interpretare, pe care trebuie să o respectăm. Pe de altă parte, toți cei care au văzut Cimitirul Vesel de la Săpânța au putut constata cât de vastă și încărcată de sensuri multiple este aria epitafului în conștiința poporului nostru. Cu cele mai bune gânduri, Corneliu NEAGU
Cu plăcerea lecturii.
da Coza
Frumos și trist. Minulescian.
Mulțumesc, Lidia Pervu!
Am lecturat cu drag , tot ce aduce a romanta , ma emotioneaza!
Mulțumesc, Sofia Sincă! ... "Îți mai aduci aminte doamnă"? [...], Cincinat Pavelescu, înainte de orice romanță.
Mulțumesc, Agafia Drăgan!
Recitit cu placere.
Îți mai aduci aminte doamnă/era târziu și era toamnă. Spunea o romanță, odată și odată... Pentru toamnă, nimic nu rimează mai bine decât, doamnă. Clasic.
Și aici e o romanță, cam departe de a fi epitaf. Stil minulescian, fără a ieși cu ceva în evidență. În unele locuri ritmul șchioapătă.
Dar am citit cu plăcere,
Sofi
Mulțumesc, Gabriel Cristea, un gând ales din partea mea!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE