mă scot din lutul rece
mă spăl de amorţire
respir ca frunza-n timpul cel fară de iertare
din verdele tăiat de frigul greu al iernii
cu razele de soare alerg să-nghit podeaua

dintr-o copilărie sunt crengi de pază-n mine
sub seceta luminii...
privesc îngerul nopţii
cu degete strivite cum negreşit mă prinde
la ora desfătării un bob de floare-n os
să-mi humuiască rodul
cel enigmatic drum
care mă-mpovărează cu-al paşilor suspin

hain şi fără vreme
îmi dă un deget parcă
din hăul lui de umbre să mă descalţ de răni
şi să-mi şoptească doru-n mătăsuri anonime
cum îmi scăpa-voi zborul ucis
jignit de-atingeri
ce scursu-l-au de vlagă pustia s-o frământe

asediat prin spaţii de negre-mbrăţişări
mă-ntorc pe-un colţ de cer
o lacrimă aminte
să-mi îmblânzesc destinul
cel fără de socoată
că mi-a înfipt în umeri o lance albă dreaptă
ce-n sunete-ncarnate o poartă îşi deschide
ca-nrourat un vifor să mă îmbrace-n zori
de galbene plimbări prin somnul lin de cruce

mă scot din lutul rece
mă spăl de amorţire
mă-ntorc să-mi aşez rândul
sub ochiul care râde
dar niciodată tu nu vei ştii pe unde
de unde şi când vin
abisul meu albastru

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de bolache alexandru pe August 30, 2014 la 8:25am

Foarte frumos!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 29, 2014 la 9:19pm

hain şi fără vreme
îmi dă un deget parcă
din hăul lui de umbre să mă descalţ de răni
şi să-mi şoptească doru-n mătăsuri anonime

am ales aceste versuri, le iau acasă:)

drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 29, 2014 la 4:18pm

Sufletul e ca iredentiștii maghiari - oricât i-am da, tot nemulțumit va fi!

Are dreptate Ana: versurile, deși puternice de la primul la ultimul, poezia pierde prin lungime.

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 29, 2014 la 8:39am

Declarație a sufletului prin veșnicul sentiment al singurătății, sursa a unei întinse părți a poeziei L.Scotnotis. Cristalizată prin expresii artistice variate, dar întotdeauna apăsătoare, expresive și cuprinse în stil propriu.

După corecturile necesare, a rămas un poem superb!

Sofy

Comentariu publicat de Angi Cristea pe August 28, 2014 la 11:44pm

Complexitatea eului liric genereaza un poem abisal despre empatia eu liric/univers.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 32 minute în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 57 minute în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Așteptându-i pe ruși a lui Grig Salvan
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia mâinii drepte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Erezia mâinii drepte a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog viziune suprarealistă a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor