Drumul spre casă

[Olivera Stoianovici]

Peste peronul cu smocuri de iarbă oamenii coboară obosiți, cu pași

obosiți, căutând cu gândul la casa locuită puțin, firav legată

prin câteva ore înserate de ziua de mâine.

 

Peste podul plin de mașini, cu ochii usturător adânciți cu linii de cearcăne

maronii, motorul se oprește și pornește, îngânându-se

cu vorbele navigatorului, monoton în creierul meu.

 

Peste gard, prin reflexia crengilor cu frunze ceruite, agitate,

se văd fărâmituri de lumină cernută din casă, și copiii

care clădesc îngeri de lut într-o lume gri.

----

[Olivera Stoianovici]

Dna Vasilisa, va multumesc pentru comentariile dvs constructuive! Toate cele bune!

[Vasilisia Lazăr]

E prea povestit. Mai avem și repetiția „oamenii coboară obosiți, cu pași obosiți”. Corect: fărâmături sau firimituri. Aici e o combinație a celor două.

Pas cu pas veți reuși. Cu multă sudoare și cu multă lectură.

[Sofia Sincă]

Mai lungă-mi îmi pare calea acum la-ntors acasă, spunea Sergentului lui V.Alecsandri.

Cam asta este tema textului tău, mult stufos, mult narat. Dar asta o zic la fiecare text... Nu voi mai zice, deoarece asta reprezintă compoziția ta.

Poezia înseamnă cu totul altceva: ea tresare de trăire, de sensibilitate, de emoție și aduce fior liric. Tu aduci poveste metaforizată, uneori mai mult alteori mai puțin.

Dar este doar părerea mea.

Sofi