Doar o mâță care plânge

[Manuel Constantin Matei]

poezie

Doar o mâță care plânge

S-a întâmplat toamna trecută: într-o seară,

Ca să-mi hrănesc pisicile, ieșisem eu afară.

Și-n timp ce ele-nfulecă sau chiar sughiță,

Dinspre vecini s-a apropiat timid încă o mâță.

Iar când eu m-am întors în casa mea,

Străina s-a furișat și-a apucat ceva,

Apoi iute-a zbughit-o, peste-un gard sări,

În loc ferit și-n tihnă să poată înghiți.

Cu mare precauție a mai venit și-n alte dăți,

Când a simțit în aer miros de bunătăți.

Răbdând ea aștepta, într-un tufiș cu frunze rare,

Să iasă doar când nu era nicio amenințare.

Și într-o zi n-a mai avut de așteptat

Un zgârci, și ei, să ronțăie, i-am aruncat.

A mieunat o mulțumire pentru ce-a primit,

Așa că de atunci ne-am împrietenit.

Ea des și fără griji venea de-acum ghidușă,

Bătătorise de la gard o-ngustă cărărușă,

Picioare cam scurte și capul mic avea,

Adeseori, uimit, vedeam că lăcrima!

M-am întrebat ce este? A tras-o vreun curent?

I-am șters eu ochișorii, i-am dat medicament.

Și-apoi când am văzut că mâței nu-i mai trece,

Am zis că, poate, de vină-i iarna ce venise, rece.

În casă am primit-o, poate așa se încălzește,

Căldura caloriferului vedeam c-o moleșește.

Am făcut asta iar și iar, de multe ori,

Sperînd să văd uscați cei doi mici ochișori...

Iar lunile-au trecut, s-a făcut primăvară,

Din ce în ce mai bine și mai cald pe afară.

Și mâța din vecini venea ne-lăcrimând,

Se legăna borțoasă: urma să aibă pui curând.

Într-adevăr rotundă, parcă-nghițise un balon!

Mânca orice, cu poftă, termina totul din castron.

Și-apoi, alene, sărea dincolo să se odihnească,

La stăpânii ei, unde puii se gândea să-i crească.

Dar într-o zi, când din oraș eu am venit,

Și toate mâțele în cale mi-au ieșit,

Era printre ele și ea. Și mieunaaa!

Iar poftă de mâncare nu avea.

Și-am înțeles deodată că altceva ea căuta,

Balonul i se dezumflase, din ochi iar lăcrima.

Fătase puii și apoi se petrecuse-o grozăvie:

Stăpânul îi luase: „Câte pisici să fie-ntr-o gospodărie?”

În zilele ce au urmat n-a mai plecat,

Ci în ograda mea a stat.

Mai mieuna, biata de ea

Și-am înțeles ce îmi spunea:

„Eu sunt pisica plângăcioasă,

Mă știi doar ca pe-o mare mâncăcioasă.

Sunt tristă, nu știu unde-s ai mei pui.

De ce au dispărut? N-au greșit nimănui!

E an de an greșeala mea,

Că-i nasc în lumea ce nu-i vrea.”

[Mihaela Popa]

eu nu mă pot pronunţa asupra acestei scrieri, eu nu o văd poezie

vă mai aştept cu alte compoziţii

[Ion Ion]

,,

Și mâța din vecini venea ne-lăcrimând,

Se legăna borțoasă: urma să aibă pui curând.”

,,

Și-am înțeles deodată că altceva ea căuta,

Balonul i se dezumflase, din ochi iar lăcrima.”-----Felicitări, da...Viața uneori poate fi reală și tristă! Bine că felina e ok. Mult succes!

[Valeria Merca]

Bun venit! Tema propusă /povestea este interesantă. Ce ziceți să o transformați într-o pagină de proză? Din păcate, la poezie nu poate fi încadrată! 

[Vasilisia Lazăr]

Mult succes! 

[Manuel Constantin Matei]

Mulțumesc pentru comentarii

Mulțumesc pentru sugestie. E adevărat că sunt la început cu încercările poetice

de aceea am intrat si pe acest site unde am început deja să citesc

Îmi place mult cum scrie domnul Văduva

[Vasilisia Lazăr]

Mă bucur mult pentru pisică/pisici. Dar, înconjurat de torsul liniștitor al lor, la căldura primitoare a sobei din „bojdeucă”, nu ați vrea mai întâi să citiți niște poezie contemporană și abia apoi să încercați să scrieți? Puteți începe cu poezia din acest site. 

[Manuel Constantin Matei]

Există și un sfârșit fericit:

pisica a rămas la mine și în toamna următoare a făcut 5 pui

astfel că am ajuns să trăiesc precum Ion Creangă în Țicău, înconjurat de mai multe pisici, acum am 12

Stă la căldură iarna asta, totuși încă n-am rezolvat viroza ei, așa că încă mai „plânge”

[Manuel Constantin Matei]

Cum poate fi antitalent să spui adevărul?

Am scris exact ce s-a întâmplat în toate versurile cu excepția ultimelor 7: o pisică neîngrijită de stăpâni, care după ani de stat în frig a căpătat o viroză, cronică din păcate, și ochii îi lăcrimează mereu

În același timp, își pierde puii, pe care stăpânii nu-i pot ține

Doar ultimele 7 versuri sunt închipuirea mea că cele două aspecte ar fi legate

Da, știu, prea trist

Dar viața uneori poate fi reală și tristă

[gina zaharia]

Cu siguranță e o glumă (literară), că noi n-am greșit nimănui!

Totuși, bun venit!

[Vasilisia Lazăr]

Ceeeeeeeeee????