Doar noi murim, povestea rămâne

[Tudor Cicu]

Doar noi murim, povestea rămâne

                     (prozopoem)

   

    …Toamna aceea a fost scurtă. Frunzișul s-a colorat rapid când am intrat amândoi în gară și am cerut un bilet. „Încotro?” m-a întrebat șeful de gară. „La capăt. Până se oprește trenul”. Acolo o vedeam, ca în vis, pe Anna Karenina cuprinzându-și capul cu brațele. „Ceea ce se întâmplă cu noi este ceva spăimântător, după cele ce s-au petrecut aici” îi spusese lui Vronski. Știam că zăpada a rămas în micul oraș, împachetat ca într-un palton, încă din octombrie. Umbra unui mesteacăn esenian, ca o pasăre plutind, se așezu între noi și ceilalți călători aflați pe peron. Ridicasem o mână deasupra ochilor. Altminteri nu i-aș fi zărit. O nouă lume aveam dinainte, deși această lume nu e totul. Ar putea fi ca silueta acelui clopot: o tânguitoare pierdere în urmă. Numai că omul nu regretă pierderile. „Se pierde în esențe”, ai spus. Numai că esențele ne distrug pasiunea în această lume. Pentru o lume de umbre. Soarele care apunea peste coame de case murea odată cu mila mea adâncă pentru această pierdere în esențe. Azi, umbra mesteacănului atârnă de-un cui ca o eșarfă de femeie rămasă fluturând la fereastra vagonului. Și mai rețin: dăltuită ca o statuie ori desprinsă din pânzele lui Modigliani, erai. „Ia uite…! Vezi cum plutește prin văzduhul întunecos luna plină? Să nu râzi! Fac același drum în fiecare zi la gară. Cu aceeași întrebare: când mai vin trenuri?” Și de fiecare dată, așezată în genunchi, printre șine, Anna Karenina se roagă fierbinte: „Ce fac? Pentru ce? Pentru ce?...”    

[Chris]

foarte frumos,

[Vasilisia Lazăr]

„Doar noi murim, povestea rămâne”

Pentru unii cu siguranță! Felicitări!

[Tudor Cicu]

O fi, domnule Ion Lazăr de Coza! Apoi...„câte întrebări mor

pe traiectoria unui glonţ

încă netras

iată deja o altă întrebare

ucisă”... (dintr-un poem inedit al lui Ion Lazăr da Coza). Mulțumesc de popas și, asemenea, toată prețuirea mea.

[Ion Lazăr da Coza]

Foarte pictural. Iar senzația de catarsis - colosală!

Prețuire,

da Coza

[Valeria Merca]

Toamna a fost scurtă pentru că e atât de darnică și plină de ... esențe. 

Sclipitor prozopoem!

Admirație!

[Tudor Cicu]

Doamna Ioniță: mâna cu care scriem, deseori se oprește în aer. Pentru un dialog cu nimeni, ar fi spus Cioran. Eu cred că își caută cititorul. Uneori îl găsește și începe din nou să scrie, alteori întârzie în așteptarea lui. Frumos popas, mulțumesc! Mara!... tu care scrii șovăind cu inima pe cuvinte ai de ce să trăiești astfel de momente până la absorbire, fiindcă ești o „vibrație” și în trăiri. Dorul după poveștile de acasă e un semn terapeutic care îți face bine. Cu drag și eu. 

[Marioara Visan]

Doamne, infiorator de frumos, adevarat si trisit. Va sorb fiecare  cuvant si sufletul meu va multumeste pentru hrana spirituala. Cu drag.

[Ioniţă Gabriela]

peniţă de maestru!