îmi şchiopăta gândul spre condiţia de larvă

sub potcoave de vise exagerarea de a fi

păşea desculţă în spatele umbrei

doar o spirală dilatată a sufletului

e amintirea ultimă

nu-mi aprinde candele în cimitirul meu de idei

încă nu mi-e noapte veştedă

în partea stângă a universului

zare-n întuneric mi-ai zvântat

în adâncul palmei nici un alint

 
nici puls

cu ce să umplu golul

plec fruntea şi geana cuminte

înserarea îmi bate de trei ori în fereastră

 să nu-mi sluţesc visele

mimând această moarte

o funie


o funie preludiu pentru agonii scăpate din copite de mânji
îmi doresc

altfel
acel suflet cu ochii scoşi mă simt

https://youtu.be/MJ3L9Dg8cRg?t=19

 ( aDa nemescu - Din copite de mânji - 15 august 2017 )

Vizualizări: 385

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Zarra pe August 20, 2017 la 11:45am

Wow...Toată amirația mea  chindea maria elena. Jos pălăria . Așa se lucră ''cu oamenii''. Mi-ați descrețit oleacă fruntea... 

Comentariu publicat de chindea maria elena pe August 20, 2017 la 12:33am
Uff, mă omoară netu ista la Râșnov! Păi fraților, chermeză p-acilea cu aplauze și strigături, ba oleac șî de dat la gioale așa în trecere, fără mine? Se poate? Bieții mânji, încă neînțărcați, crez că o luară la goană de le scăpărară copitele lor prin alte galaxii!:))) Crez că uitară șî de țâța maicii, șî de trebile lor importante de mânji! La așa alai cu care (iacă poznă cacofonia)fură primiți, îi de mirare de mai răsuflă pi undeva!:))) Oricum apreciai umorul! De asta se cheamă primire bună (fără critică, să nu sperie suflețelu), aștept cu viu interes o primire dură, cu cataroaie (iar comisă-i cacofonia, ),să trag șî io cu praștia, știți că ador conflictul, drama, scandalul, ne mai dezmorțim creierașii toropiți de caniculă!:))) Nu prea înțelesei io de ce aprinseră spiritele așa acești mânji destul de loviți de spleen, poati și oleac ftizici, șî nici nu vreau să crez că se plătesc oarece polițe restante autorului sub piliria comului la text! Nu de-altceva, dar citi pe acest site și poezii mult mai slabe decât a Adei, și cu excepția Floarei Petrov și poate și-a Marei, nu răsunară tunurile din Navarone! Ba văzui și aprecieri la adresa lor... În privința pârdalnicei de funii, eu o pot transforma în scara lui Iacob în firul Ariadnei sau cordonul ombilical al universului, pot spânzura cu ea o furnică, un munte, sau o comeată - e dreptul sacrosant al creatorului, precum e și dreptul sacrosant al cititorului de-ai place (înțelege) ce fac eu cu funia mea sau nu! Puntea dintre creator și cititor e fragilă și aleatorie! Nici unul nici celălalt nu sunt infailibili nici în creație nici în receptarea ei! Târnosită de viață prin toate hârtoapele, știu că de un creator poate avea o zi proastă (care să se reflecte involuntar asupra operei lui) și cititorul la fel poati păți!.... Deci, pân una-alta, io merg să înmormântez mânjii ceia (victime nevinovate), nu d-altceva da să nu se ducă duhoarea să mai năpăstuim biata planetă cu vreo molimă de holeră, că destul i-au pus gând rău teroriștii, neonaziștii șî alti creaturi ciudate ce au degetul lipit pe butonul apocalipsei!:))) Iertați vorba proastă, da șî io, înfuriată că nu prinz netu ista orâcât alerg după el, acu, că-l prisăi 2 minute îmi vărsai zăduful aci! Așa, că-mi sunteți dragi, șî când sunteți drăguți șî când vă oțărâți!:))) Și vrusăi să profit acum că nu-ș când îl mai prinz - șî mai stau 2 săptămâni acilea! Îmi plăcu bairamu - numa muzica n-o auzîi, da îi drept că șî io-s cam tare di urechi! Vă îmbrățișez, până când voi mai ajunge p-aci!
Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe August 18, 2017 la 4:18pm

Ada, nu am stat să disec poezia.Poate că așa ar fi fost corect, dar noi - adminii acestui site - avem un principiu: atunci când vine/revine un membru, nu-l criticăm din prima ca să nu-l speriem. :))

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe August 18, 2017 la 2:51pm

Accept critici, mă jigniţi când spuneţi că doresc doar laude, textul meu slab nu înseamnă că eu  - omul, merit asemenea atitudine. Iertarea să fie doar un cuvânt atât de frumos? Chiar am crezut în  - bine ai venit -

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) ieriŞtergere comentariu

Zbucium sufletesc, gol, singurătate. Tot un fel de moarte și asta, dar una clinică sper. Mi-a plăcut! Bun revenit, Ada!

mulţumesc încă o dată.

vă rog, să nu mai continuăm

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe August 18, 2017 la 2:23pm

Ada, o întrebare:

De ce nu ne supărăm și la comentariile laudative? 
Eu nu văd nimic tendențios în comentariile domnului Bedrule. A fost doar obiectiv.

Știi care e problema? Problema e că facebookul și unele site-uri (nu dau nume) distorsionează imaginea multor scriitori, iar atunci când aceștia sunt aduși în fața realității, au senzația că cineva le dorește răul.

Eu aș vrea să postezi în continuare, dar să primești cu aceeași bucurie și laudele și criticile. E chiar atât de greu? Sper să nu dai bir cu fugiții și de data aceasta. Sper!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe August 18, 2017 la 1:53pm

Aveam intenţia de a şterge, dar mă opresc.

Rămân cititor, cu speranţa că îmi vor fi acceptate măcar comentarile şi părerile unui simplu cititor al celorlalţi.

Cu stimă, ada nemescu

Comentariu publicat de J' Arrive! pe August 18, 2017 la 1:18pm

     Departe de mine tendinţa de a impresiona, de a face comparaţii, comentarii, doar încerc să mă exprim în acest spaţiu, admirând ce e de admirat. 

(din răspunsul Adei Nemescu, dat lui J'Arrive!) 

     Admiraţi (dacă e ceva de admirat) poezia altuia, doamnă Ada Nemescu, nu sugerând cititorilor metaforele propriului text, arătându-le ineditul, subliniind că le spuneţi ceva interesant. 

     

     daCoza, mulţumesc! ... de dragul poeziei să mă exprim prin metafore inedite, iar numărul mare de cititori se datorează faptului că sunt nouă revenită pe site, sau pentru că spun ceva interesant? Aceasta-I întrebarea! 

(din răspunsul dat domnului Ion Lazăr da Coza de către Ada Nemescu)

Întrebarea mea ar fi alta, dar nu mi-o exprim, deocamdată...

 Cât despre numărul mare de cititori... nu vă amăgiţi, citind vizualizările. Ele vă duc în eroare.

J' Arrive!

     

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe August 18, 2017 la 12:14pm

Vă admir şi mai mult! d-le Valerian Bedrule

onorant e gestul de a-mi comenta textul, nu este plăcut să primesc asemenea cuvinte, însă respect părerea dumneavoastră, deşi e foarte dură expresia * mult zgomot *. Departe de mine tendinţa de a impresiona, de a face comparaţii, comentarii, doar încerc să mă exprim în acest spaţiu, admirând ce e de admirat.

aştept oricând, cu interes intervenţia dumneavoastră, cu stimă,

               ada nemescu

    

Comentariu publicat de J' Arrive! pe August 18, 2017 la 11:59am

     Mult zgomot, cu vădită tendinţă de a impresiona (Pe cine? mă-ntreb retoric...), pentru că metaforele, de aici, nu au zvâc, sunt forţate - /exagerarea de a fi / păşea desculţă în spatele umbrei// o funie preludiu pentru agonii scăpate din copite de mânji / (Ada Nemescu - Din copite de mânji); 

     Când autorul/autoarea încearcă să-şi explice versul, e de rău... 

Ei bine, funia e metaforă, desigur, un fel de cordon ombilical ce păstrează în realitatea imediată speranțele nenăscute- aici mânji... 

Agoniile, desigur, zbuciumări! Totul e metaforă!
Iar sufletul cu ochii scoși, sufletul care vede sau nu...e atât de firesc, aproape palpabil!
Nu am vrut să șochez, chiar am simțit nevoia să mă exprim !

(parte din răspunsul trimis de autoare către Mihaela Suciu) 

      Lăsaţi-l pe cititor să descopere. Dacă e ceva de găsit, va afla! Mintea lui, a cititorului, este extrem de ascuţită! S-ar putea să aveţi surprize, dacă intră în miezul semanticii, expuse în text, ori în cel ideatic exprimat...

Să ne întâlnim în Poezie! 

J' Arrive! 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe August 17, 2017 la 2:17pm

Bine te-am regăsit Sofi!

şi eu mă bucur să te revăd :))

Este aşa o migraţie în aceste spaţii literare, încât nu mă simt vinovată, doar ceva mai înţeleaptă

m-ar onora şi comentarii pe text, pentru care mulţumesc!

Să ne fie de bine muuult timp, Doamne ajută!

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 16 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 17 minute în urmă
Camelia Ardelean i-a dăruit un cadou utilizatorului Adina Speranta
cu 36 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pseudo-sonet “budist” a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 37 minute în urmă
Ana Ardeleanu a lăsat un comentariu pentru Adina Speranta
cu 39 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel nomad a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 46 minute în urmă
Laura H. i-a dăruit un cadou utilizatorului Adina Speranta
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog culesul viilor a lui dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Speranţa a lui Ionel Mony Constantin
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan i-a dăruit un cadou utilizatorului Adina Speranta
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bastarzii a utilizatorului giurgiu maria
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Speranţa a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog culesul viilor a utilizatorului dumitru ichim
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Strânge-mă în brațe! a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pădurea fermecată a utilizatorului Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Speranţa a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alegeri a utilizatorului Adina Speranta
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Speranță a utilizatorului Gabriel Cristea în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea şi-a actualizat profilul
cu 5 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor