Torcea bunica timpul în caierul de lână,

curgea întruna firul pe fusul slab zărit în raza lămpii afumânde.

Nu auzeam secunde, un zumzet abia deslușit se propaga agale

din corpul rotitor ce îmi șoptea povești și-un somn odihnitor.

Și tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica

căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.

Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,

iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,

pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.

Dar niciodată n-am aflat povestea sfîrșitului de fir,

vedeam, doar dimineața în paner,

din nou, că fusu-i gol ș-apare înc-un ghem.

Și nu știam atunci, eram un torcător ce-adună firul vieții întruna crescător.

Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins

ca pe un nod al vieții în mersu-i necuprins. 

Căci veșnică e viața, funie în univers, mereu sudează fire ce nu se mai sfârșesc.

Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, și-n bază ancorat.

Câtă miscare-n față, cum clocotește viața,

parcă e un fitil ce mușcă-n viitor cu fiecare germen în șanse roditor.

Nestăvilita sete s'adapă din trecut și născocește lucruri ce nu s-au mai născut.

Din vreme-n vreme, se îndreapta bunica din strâmba-i aplecare,

cu o mișcare iute, plină de-ndemânare, muta în caier firul să aibă-ndestulare.

Si curge, curge timpul prin fir sau în frânghie ca să-ntregească șirul,

cu unic început din care bifurcații mereu s-au tot născut.

A-nțepenit clepsidra cu firul prins în caier

și n-a știut bunica în mână eu l-am prins

să fie moștenirea pe care s-o transmit.

Ștafeta vieții curge în timpul conștient și cine poate ști

peste milenii, în caierul de stele poate se va-nmulți.

A-mbătrânit Pământul, începe a picoti, e supt de energii,

că pofticioasă-i viața plină de lăcomii,

iar timpul, timpul, garant de la început, dorește cu putere să fie perceput.

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Lidia Pervu pe Iunie 23, 2019 la 6:41pm

Frumoasa toarcere a firului vietii!Felicitari!  

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 23, 2019 la 6:03pm

sorbește > soarbe 

întruna - l-ai folosit, cred, de 33 de ori

bunica că 

Interesant.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 23, 2019 la 6:09am

Un prozo-poem cu miez. 

Am citit cu nostalgie.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 21, 2019 la 10:05am

Frumos, minunat și foarte interesant. Firul destinului pus în caierul bunicii. Prozo-poem plin de filosofie asupra timpului și a vieții, a firului vieții pe multe faze, trecute prin firul tors de bunica. Ceva mai reprezentativ nu există. Scurgerea vieții, cu firul ei, cu întreruperi, cu modificări, cu iureș sau lentoare... Pe toate le-a prins, cu ochi de copil și de matur, inclusiv partea de moștenire ancestrală, în scopul refacerii.

Poemul mai cuprinde și tema despre continuitatea, perpetuarea vieții în timp și spațiu, ciclurile pământene și cosmice.

Căci veșnică e viața, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârșesc.

Fiecare etapă a vieții are rolul său în alcătuirea universului... și voila! Oferă și motiv de creație lirică.

Îmi place teribil modul de combinații dintre popular și filosofic, tehnica libertină cu expresii simple, dar serioase, inteligent tratată. Deși pare o joacă. Este de fapt poezia viitorului.

Felicitări!

Sofi

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iunie 20, 2019 la 9:05pm

Îmi place versul cu ursitele!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Gramofonul a lui Mihaela Suciu
cu 35 minute în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog clanța a lui Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Păsări călătoare a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Cireşe de Mai a lui Ionel Mony Constantin
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Maria Nebuna a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 2 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Maria Nebuna a lui Agafia Drăgan
cu 2 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a postat o discuţie
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Joc poetico-lingvistic a lui Elena Mititelu
cu 3 ore în urmă
Gabriel Cristea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Maria Nebuna a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 4 ore în urmă
Laura Cozma a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inferno a utilizatorului Laura Cozma
cu 4 ore în urmă
Lui Gabriel Cristea i-a plăcut discuţia Maria Nebuna a lui Agafia Drăgan
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog S-a cernut somnul pădurii a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ningea imponderabil a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sensul cunoașterii a lui Mirela Ciupercă
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Agafia Drăgan
cu 8 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PĂSĂRI CĂLĂROARE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PĂSĂRI CĂLĂROARE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PĂSĂRI CĂLĂROARE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog exerciții de imaginație - ipoteză a lui Mihaela Popa
cu 9 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor