lui, Gheorghe Stan
Se uita
de-a lungul străzii
tăcute şi goale
şi niciun cuvânt nu-i trăda
tulburarea profundă a mândriei rănite.
***
În ochi
se zbăteau
ridurile mărunte
coborând
pe lângă linia gurii
şi se recuperau
printre gândurile
ce mişunau prin minte.
Într-o stinsă
expresie de descurajare,
avea ochii căscaţi...
***
Cu chipul
traversat de umbre
era cufundat în propriile-i gânduri,
într-o contemplare de sine,
descătuşând furia incontrolabilă a dorinţelor.
Fără
ca vreun singur
muşchi al corpului
sau al feţei să i se clintească,
în datoria lui
să rupă tăcerea stângace,
îşi pierduse timbrul sonor... de altădată.
***
Sub imboldul trăirilor,
zeci de gânduri îi curgeau prin minte
cufundat în abisurile mohorâte ale conştiinţei
şi-n melancolia nemişcării,
cu limba dezlegată
de cuvintele ţâşnite din el,
surâse larg ca o gură enormă şi ştirbă.
***
Ca-ntr-un vârtej,
mintea-i plutea tulburată
de gândurile ce hălăduiau
prin cotloanele imaginaţiei.
Se lăsa învăluit
într-un sentiment de pace absolută
ca şi cum ceva implacabil,
trăgea de memoria lui...
Trebuia să facă un efort mental.
***
Cu ochii
lucindu-i satisfăcuţi
de imagini lubrice
care-i tulburau mintea
ce se glisa şi se trezea gândindu-se
că se auzise vorbind cu sine, absent...
îşi supse buzele.
***
Cu mişcări
molatice şi tăcute
într-o senzaţie
constantă de neplăcere,
buzele i se arcuiră
într-un rânjet deformat
de gândurile ce-i divagară... spre amintiri.
***
Izbucni
într-un râs zgomotos
când peste amurgul scurt şi cenuşiu,
căderea nopţii se înstăpâni
şi lumina opacă
îi contura formele fantomatice, sfrijite,
mănunchiul de riduri în colţul pleoapelor...
***
Prin pâcla
simţurilor distorsionate,
se lupta
cu dimensiunea misterioasă
a timpului şi a spaţiului,
arătând o bucurie morbidă
cu un sadism inconştient
în noaptea ce-l învăluia ca într-o manta...
***
Se pierdu
într-un tărâm dat uitării
zbătându-se între realitate şi visare...
Minutele se dilatau în ore
ce răsunau cu ecou în liniştea
încremenită a nopţii...
Se năştea în el o umbră de neîncredere...
***
Părăsise
masca de fier
a nepăsării
încercând
să scruteze viitorul
asupra căruia
plana agonia durerii.
Privind dincolo de el,
frica îi învăluia ochii
precum giulgiul opac al... nefiinţei.
03 septembrie 2011
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE