De aniversare...

[Tudor Cicu]

1.

Cum veneai cu fulgii de nea din lună

                (Se dedică acest prozopoem poetei GELA ENEA, de ziua ei)

      Am visat azi-noapte (mai bine n-aș spune) că m-am dezbrăcat în prima zăpadă, în timp ce lupii tăiau elegii printre nămeți, iar eu susțineam sus și tare că poetul trebuie să fie o portavoce a vremurilor sale. Dar scriu versuri lungi pe buza prăpastiei până te vei trezi, lunaticule! „Mai ții minte, Emil, acum zece ani am fost în Grecia, pe Acropole…”. Mi-ai spus: „Suntem aproape de zei, dacă întinzi mâna, atingi vreunul!”  Ne uitam, vrăjiți, cum dansa Zorba pe vârful Lycabetus sperând să salveze Grecia așa cum o făcuse Byron, odinioară. Dar, oare, chiar ar fi salvat-o? N-am fi căzut în cealaltă „încurcătură de minte”, a unui alt personaj, ce avea ceva, cu nişte ghete ghinioniste? Acordorul de piane Murkin, din schiţa „Ghetele”, de Cehov, avea tot motivul să dea toată vina pe „blestematul servitor” Semion?  Eu ți-am spus: „Dacă nu dormi, ţi se poate tulbura mintea”. Așa m-am apucat de scris să-mi fac din cuvinte paltonul lui Rimbaud care să mă-nvelească în sensuri – cum și ne sugera, de altfel,  bătrânul pescar al lui Hemingway. Nostradamus, făcea cimilituri din profeţiile sale, dar, E V Däniken, ia aminte cititorule, e cel mai! Am deschis cartea lui Däniken. Şi, ce am găsit (vă spun şi vouă): „Adam a văzut limpede cum ieşea fum dintre roţi când împreună cu Eva priveau înspăimântaţi acel car ce li se arătase pe cerul alcătuit de Dumnezeu”. Aşa e, d-le Däniken? Nu cumva te credeai maica Tereza? Acum aș fi stat de vorbă cu tine, cititorule, și tu trebuie să știi că în timp ce tricotam ciorapi de lână, mănuși pentru iernile viitoare, sufletul îmi sta pe o creangă de sorcovă ninsă și-n frigul acela un leagăn îmi era poezia care mă înălțase în Timp. Și-am plătit cu cântecu', de atunci (cum spune poetul), ca lupu' cu urletu' „orice lătrat”, fiindcă nu știi din ce parte vor sări la gâtul tău lupii; și înțeleg că ești al naibii de singur când îmi voi da foc în fața cortului tău de rege…

     Așadar: cum veneai cu fulgii de nea din lună, eu mă tot uitam cum dansa Zorba pe munte, iar foamea de tine era un rug aprins și nu-mi aminteam ce mai visasem azi-noapte și de ce tu spuneai că poezia mă înalță un timp și o vreme va mai arde în altare smirna ideilor până când voi trece ca emirul lui Macedonski pe podul de aur…

 

La mulți ani!

 

 

2.

Cântec șoptit

(De ziua Corinei Militaru: trimit ăst cântec viața să ți-o umple)

 

Ți-am tot promis o toamnă și-nc-o toamnă

Cu tot frunzișul pașilor pierduți,

Eu, umbra din poemul pe cai iuți

Să mâne-n vers suspinul mai spre iarnă.

 

Dar secerat ca spicul, într-o seară

Cu inima arzând în palma stângă

Înghețu-n mine a-nceput să strângă

Și m-am oprit la margini de hotară.

 

Absența ta mă urmărea din urmă

Și-un iz de smirnă tot cădea din ceruri

Acceptă tu, și-o dragoste prin geruri

Până voi strânge visele în turmă,

 

Să-ncing ca snopii ale mele tâmple

Și fruntea să mi-o prindă într-o salbă,

Căci beat de tine-n noaptea asta albă

Trimit ăst cântec viața să ți-o umple.

 

...Azi, zilele-mi sunt temple-ale iubirii

Cum nopțile mi-s vămi ale uimirii.

 

La mulți ani!

 

Notă: Poezia a fost publicată în Antologia „Simplitatea rostirii”, 2015.