Cu sufletul în palme

[Laura H.]

Brațele mele se ridică spre cămașa albă a cerului,

sub care se conturează zâmbetul mamei

învăluită în năframa cu îngeri.

Îmi pune un sărut pe linia vieții.

Din el învăț să leg sunete de foc la schimbul dintre ore.

 

Îmi așez gânduri în palmă.

Degetele bat în ritmul furtunilor din suflet.

Ce straniu se simte viața în roz!

Învăț că ploile nu sunt mereu albastre,

că verdele se naște din buricul degetelor harnice

și că pot trece semnul egal dintr-o mână în alta.

 

Hai să nivelăm umbrele de pe scoarța gândurilor! te-am invitat,

iar tu mi-ai dat mâna.

De atunci, inelarul îmi indică veșnicia în doi.

Ține-mă strâns, iubite! Când liniile vieții ni se ating, viața nu obosește niciodată.

 

De ce îmi tremură mâinile atunci când deschid fereastra?

La colțul vieții prizonierii tăcerii întind trena de iluzii,

mă privesc cu priviri oarbe de parcă ar vrea să-mi ia pulsul.

Ce repede toacă pasărea timpului!

Degetele adunate în semnul crucii

mă vindecă de întunericul din regatul cu aripi uriașe.

Lumina are gustul credinței.

 

Tăcute, mâinile mele se vor împreuna și vor găsi scara spre veșnicie.

[Camelia Ardelean]

O poveste frumoasă și sensibilă, Laura! Am citit cu plăcere!

[Corina Militaru]

Frumos, Laura! :)

[Laura H.]

Mulțumesc, doamnelor Angi Cristea, Ana Ardeleanu, Luminița Scotnotis, pentru lectură și semnul lăsat!

[Laura H.]

Mulțumesc, domnule da Coza, mulțumesc, doamna Dorina Cracană, pentru prezență și semn.

[Ion Lazăr da Coza]

Versurile, cum spune și Sofia, oscilează între poezie și stare poetică - e o diferență foarte subtilă.

...Dar și mie mi-a plăcut.

da Coza

[Laura H.]

Mulțumesc mult, doamna Adelaide. Mulțumesc, Mihaela.

[Laura H.]

Vă mulțumesc mult pentru toate indicațiile date, doamna Sofy. Vă îmbrățișez! 

[Valeria Merca]

Apreciez maiestria autoarei in construirea metaforei.

Am citit cu placere.

[Sofia Sincă]

Laura, știi cum e poemul tău? Ca un val. Urcă și coboară mereu. Atunci când zic, uite ce metaforă frumoasă, pe următorul vers îl taie o repetiție banală sau o descriere prea vizibilă, sau nulitatea pur și simplu. Chiar dacă palma, mâna are rolul principal aici, nu trebuie repetată de atâtea ori, în formă banală. La fel, în primele versuri ai, zâmbetul mamei, sărutul mamei. Substantivele articulate și prea multe genitive nu aduc farmec poeziei. Substantivul este bun nearticulat, genitivul să fie mai dur, mai personal. Expresiile, cu puțin mister.

 Ex: Îmi așez gândurile în palmă/și-mi ascult degetele bătând în ritmul furtunilor din suflet. Mai expresiv ar fi, gânduri în palmă/ascultă degete bătând ritmul furtunilor din suflet.

Încearcă să faci exces de metafore sintetizate și scoate cuvinte de legătură, la maxim.

Și totuși, am citit cu plăcere,

Sofy