cu aripi de cuvinte

[LUMINITA SCOTNOTIS]

cu aripi de cuvinte

 

în ridurile nopţii mă scutură pământ

prin iarna plânsă muze nu cerşesc        

să mă topesc o  urmă a vieţii pentru tine

mă duc pâine de dor  sub marmură de timp

prin gând  cu  anotimpurile ude

 

în oasele-nglodate îmi dăruie lumină

când ploi se trec albastre sub alte cerurile sfinte

de toate cate-au fost îmi vor părea uitate

sub albele veşminte tu toarnă-mi înflorirea

 

de sete mă înalţă cum aburul polar

se strânge-n pieptul toamnei înlănţuind cenuşa

de crunte-ngenuncheri la dulcele amar

mă  zboară-n tine iar cu aripi de cuvinte

iubirea zămislită pe-o lacrimă de crin

 

de chin în  scrinul rugii spre calea îndurării

în perle de cristal  a toamnei mele plin

o ancestrală scuză de transformare-n ape

zbor stingherit prin tine m-oi curge către mal

 

[Ion Lazăr da Coza]

Primul vers... de unde a apărut?

Restu'... faină poezie!

da Coza

[gina zaharia]

minunat! cu aripi de cuvinte... zborul în vitralii de stări...

cu drag,

[Any Dragoianu]

superb!

[Sofia Sincă]

Nostalgiile ne răvăşesc, ne îndemană la meditaţii prin nopţi în care tronează ''anotimpurile ude''.

Ne vom limpezii spiritele cu iluzii, hrănite prin labiritul vieţii semănând iubire şi lumină, la pas cu toamna.

Cu deosebită admiraţie, Sofy!