Sunt singur, deasupra pământului ploua
sprijineam cu mâna umbra
unui copac smuls din rădăcină,
am vrut s-o ţin dreaptă până va răsări
curcubeul,
câteva păsări s-au ridicat spre cer
cu ploaie cu tot, au vrut să fie mai aproape
de soare, dar norii erau prea negri
şi n-au zărit decât o scânteie
de fulger,
îmi amorţise privirea şi mă fulgerau
înserările, umbra copacului plângea odată
cu ploaia, lacrimile ei brăzdau
gesturile, vroiam să fie altfel, vroiam să vină
păsările înapoi, să-mi crească copacul
printre degete, vroiam să aduc
soarele păsărilor, eram atât de singur,
deasupra pământului ploua,
mă strigau zilele unui alt anotimp
am lăsat umbra să-mi învelească trecutul
şi cu aripi ascunse am zburat
fără să-mi fie teamă de ploaie
de curcubeu, de fulgere,
m-am oprit într-un colţ de lumină
unde suspina o stea căzătoare !

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de x pe Mai 14, 2013 la 8:09pm

Va multumesc dinsuflet pentru minunatele aprecieri!

Cu pretuire !

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 14, 2013 la 8:00pm

O poezie pe care parcă am citit-o printr-o sticlă mată.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 14, 2013 la 7:52pm

Excelent!

m-am oprit într-un colţ de lumină
unde suspina o stea căzătoare ! (fără blanc înainte de semnul exclamării)

Steluța va rămâne mereu acolo ca să vă lumineze înserările.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 14, 2013 la 9:55am

Superb poem. Povestea singuratică a sufletului smuls din rădăcinile existenţei, cu greu... A fost necesară multă ploaie pentru a se desprinde, pentru a spăla singurătatea, de mult efort pentru a-şi forma aripi să zboare după lumină, ca păsările cerului.

Încântător, George!

Sofy

Comentariu publicat de Chris pe Mai 13, 2013 la 10:39pm

Când ne plouă trebuie să căutăm un colţ de lumină. Dacă mai sunt şi stele care suspină, atunci e chiar frumos! :))

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 10 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 14 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 22 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 23 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 26 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog în șirul de păsări a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog nucule-nfloreşti (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a lui chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondelul viselor a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Inefabila erezie a educației a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor