Creioane de jar

[gina zaharia]

Undeva un poet privește în gol. Un roi de albine îi trece prin suflet.

Îl lasă acolo, știe ca va avea miere

pentru litere dulci. Privește în gol și scrie.

Scrie cu patimă,

scrie despre clipe dragi și străine, inventate, otrăvite și iubite,

scrie de parcă elefanții ar fi făcut prăpăd pe sufletul lui

în cautarea apei,

scrie pe frunze de pelin, pe scoarță de mesteacăn,

pe cortina unei săli de teatru,  

pe străzi pavate cu vâsc, pe fereastra întunericului,

pe umbra uriașului dintr-o poveste creponată,

pe cana dimineților,

pe sufletul vânătorilor, pe umărul răniților,

pe arcușul mării, pe un dolar prăfuit ori pe aripa unui pui de mierlă

căzut pe hotarul dintre alb și negru,

scrie cu creioane de jar, multe creioane,

scrie pentru tine, ești acolo, în fotografia prin care

au trecut primăveri și ierni, și verile toate privind peste gardul de ceară

al depărtărilor.

Are palmele pline de cerneală – esență din picătura cerului,

așa le-am văzut când îmbrățișa timpul

și îi punea ștergar să-și lase amprenta în poemele sale,

așa l-am așezat pe un scaun în capul mesei

cu cartea lui de gânduri cu tot.

M-am bucurat că ți-a scris numele cu majuscule. Și că te-a invitat

într-o antologie abstractă,

lejeritatea cu care pătrunzi în arta iubirii

te va ajuta să atingi steaua polară.

Și s-o așezi în palma lui! El știe că lumina vine, totdeauna,

din partea dreaptă!

[Sofia Sincă]

În câmpul poeziei și al poetului multe se pot petrece, ca în acest prozo-poem. Descriere interesantă a pasiunii lirice într-o metaforă continuă, alegorică.

horatul - așa ai vrut?

Am citit cu interes,

Sofi

[gina zaharia]

Valerian, mulțumesc!