Se-nnoadă gânduri într-un pahar cu apă,

În grele ceasuri sufletul ni-l cere.

Precum luceferi beau nectar din sfere,

Din ele-n taină visele se-adapă.

Când vede unda, omul e cucernic

Şi sete-i e de-un plin de bunătate.

Iar când iubirea-n inimă îţi bate,

Eşti ca un astru, luminând puternic.

Şi-n ceasu-n care muze ne mai scapă

Din univers fărâme de eresuri,

Ne-nvredniceşte viaţa cu-nţelesuri.

Un nimb în crez, cuvânt, iubire, apă.

Vizualizări: 230

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 15, 2019 la 12:10am

Nu știu cum a fost, însă acum e bine. Asta contează. Citit cu drag!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 9, 2019 la 12:04pm

Acum a bine.

Am fost în vacanță la Mediterana. Vacanță în care am văzut și Roma, parte din ea. Am văzut cele mai importante obiective turistice, monumente arhitectonice, arheologice și Vaticanul, desigur Capela Sixtină. Am văzut locul de unde a plecat arta europeană.

Comentariu publicat de Suchoverschi Gheorghe pe Octombrie 9, 2019 la 9:54am

Vă mulţumesc! Sugestiile dumneavoastră mi-au fost utile ca întotdeauna. Am observat o perioadă absenţa dumneavoastră cu un dram de îngrijorare, dar m-am liniştit când am primit răspuns de la doamna Suciu, că eraţi într-o vacanţă la mare. 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 9, 2019 la 9:28am

Eu aș mai face următoarele modificări:

După apă, din primul vers aș pune virgulă.

Din ele-n taină visele se adapă. - Din ele-n taină visele se-adapă. sau Din taina lor și visele se-adapă

Şi când iubirea-n inimă îţi bate, - Iar când iubirea-n inimă îţi bate,

Nimb sădit în crez, cuvânt, iubire, apă. - Un nimb în crez, cuvânt, iubire, apă. Și se reduce o silabă care e în plus.

Nu trebuie să renunțați la poezie, are temă plăcută, mesaj meditativ.

Cu drag,

Sofi

Comentariu publicat de Suchoverschi Gheorghe pe Octombrie 8, 2019 la 9:39am

Am încercat să lucrez ca să îndeplinească metrica. Sper să îmi fi reuşit.

Comentariu publicat de Suchoverschi Gheorghe pe Octombrie 8, 2019 la 9:20am

Vă respect opinia şi voi încerca să corectez acolo unde versul şchioapătă. Dacă nu voi reuşi, voi renunţa la ea.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 7, 2019 la 11:40pm

Notă: Dacă abordăm, de bunăvoie, poezia în formă fixă, normele acesteia trebuie să ni se pară o provocare, nu o corvoadă – altfel, avem versul liber la îndemână!

Am reținut ultima strofă.

da Coza

Comentariu publicat de Suchoverschi Gheorghe pe Octombrie 7, 2019 la 2:08pm

Vă mulţumesc pentru precizări, aprecieri şi de popas! Am să încerc să schimb, atât cât pot, ritmul. 

Comentariu publicat de Adina Speranta pe Octombrie 5, 2019 la 3:10pm

Legat de metrică. Actualmente, mulți poeți și nu numai, nu mai pun accent pe metrică, ritmul fiind mult mai important. Întâlnim poezii cu metrică aleatorie care însă ”curg” lin. Aceasta se datorează respectării cadenței.  Nu dezvolt tema că ar însemna să scriu prea mult, dar cu siguranță, colegii înțeleg ce vreau să spun. 

În poezia de mai sus am remarcat unele schimbări de ritm, controlabile dacă se intră în cadența dorită, mai puțin însă la ultimul vers, la ”Nimb”. 

Cu drag, domnule Suchoverschi!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 3, 2019 la 9:48am

Și eu sunt pentru prozodie corectă, la poezia cu vers clasic. Altfel ne împiedicăm la fiecare vers și nu mai putem urmări nici mesajul. Eu mă mir (v-am citit comentariul, unde de fapt am găsit și un pleonasm,  prefer mai bine) de poeți consacrați care să spună că metrica nu este importantă la versul clasic. Dar nu vă contrazic.

La această poezie sunt versuri de 11 și 12 silabe, așezate la întâmplare, ritm schimbat, bineînțeles. Pentru simetria ritmului este de preferat 10-12 silabe sau 11-13.

Mesajul este interesant, dar pentru mine fără prozodie corectă poezia este incompletă.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 20 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor