convorbirea

[Darie Giurgiu]

 

neatent la nuanțe,

scufundat în accentele grave ale femeii,

slobode și bolnave asculta la capătul telefonului

mărturisirea ei,

– Sunt zile de concediu fără bani, ziua de salariu pe zece,

nepăsător el privea ecranul laptopului

captivat de imaginea jocului

și ispita mizei,

reconstituirea cauzelor bolii îl lăsa indiferent,

– Aglomerația, curentul, dar și un medic plictisit insista tânăra,

doar o săptămână de concediu prea puțin

pentru refacerea completă a continuat ea,

deveni însă atent când în discuție se ivi ideea întârzierii,

incomodat el îi dă dreptate,

– Da, dar este nevoie de antiinflamator, altfel suferința va fi mai mare,

nerăbdarea lui, discuția ce trena, inconfortul unei convorbiri letargice,

posibila amânare, emoția negativă transmisă de cuvinte,

adunau ceață asupra dialogului,

– Și totuși insistă este important,

era importantă continuarea discuției motivate de un anotimp capricios cu multe ploi,

oricând posibila revenire a bolii merita efortul de a o convinge, era ocazia

de a-i da speranțe și să-și asigure întâlnirea

cu cea care-i dădea iluzia iubirii necondiționate,

toate acestea dacă răceala nu-l l-ar fi țintuit în patul

din care visul devine realitate.

[Darie Giurgiu]

sarut mana

[Vasilisia Lazăr]

Mai multe greșeli...

- în primul rând, nu știu ce reprezintă liniuța aceea de la începutul mai multor versuri. Orice ar fi, nu se lipește de cuvânt, iar dacă e linie de dialog, trebuie să fie mare (–). Cealaltă (-) e liniuță de unire sau cratimă;

- după virgulă, întotdeauna se lasă spațiu; de fapt, după toate semnele de punctuație;

- de ai da speranțe / de a-i da speranțe;

- cu cea ce-i dădea / cu cea care-i dădea

Poezia mi-a plăcut.

[Valeria Merca]

Am citit cu plăcere!

[Sofia Sincă]

O alegorie adresată timpului și modului de funcționare a vieții actuale. Mai ales în această pandemie. Totul se petrece la telefon, prin telefon, inclusiv o consultație medicală, un concediu medical.

Un prozo-poem bine alcătuit, o paradigmă. Îmi amintește de prozo-poemele lui Ion da Coza. De multe ori mă punea în dificultate. Și pe acesta l-am citit de 2-3 ori și din mai multe unghiuri.

Textul are miez, are mesaj, pune inefabilul în funcție.

Am citit și am apreciat,

Sofi