Ce frumoas-am fost odată!

[gina zaharia]

Pe o margine de clipă, într-o pasăre de gheaţă,
Îşi clădise nemurirea un crâmpei de fortăreaţă;
Avea ape cu zăvoare, calendare de prin veri
Și troiene lungi de soare în ferestrele de ieri.

Înflorise-n unde limpezi sub poteci neobosite
Și citea de prin sertare nişte versuri rătăcite,
Renunţase la salutul trecătorilor spre munţi
Fiindcă niciodată setea nu lăsase alb pe frunţi.

Nu cerea nimic, niciunde, iar fiinţa-i înflorea
În fântâna ce-n oglindă sufletu-i înfăşura;
În priviri purta o floare de cenuşă fermecată
Și scria pe înserare: ce frumoas-am fost odată!

Apoi s-a topit în zidul destrămat orizontal
Și îndată am simţit-o trenă-n lacrimă de val,
Era punte, întrebare, vârstă, aer şi răvaş,
Drum pustiu cu mii de care adunate-n bun-rămas.

Dar zâmbea îngenuncheată în tăcere absolută
Și rupea din briza serii câte-o stea necunoscută;
Se ruga de ploi-lumină s-o aşeze într-o ramă
Unde sensul nemuririi început-a să adoarmă

Și păşea pe flori uscate, printre lacuri şi viori,
Numărând petale moarte pe altare de uitări;
N-avea vreme de sosire, nici peron de catifea,
Doar o tolbă cu iubire într-un singur fulg de nea.

[gina zaharia]

nu pot decât să-ți mulțumesc, da Coza!

[gina zaharia]

Cât de frumos ai descris scările timpului, Sofy! Fiecare poartă o torță în priviri și o monedă pe care-o aruncă din când în când...

Cu toată prietenia,

[gina zaharia]

În fotografia cu prieteni, desigur, Maria! E neprețuită!

Drag,

[gina zaharia]

Știu că și copacii cântă, Vasilisia! câte o doină în fiecare anotimp...

Îmbrățișări,

[gina zaharia]

Rodica, cunoști o grădină în care florile înfloresc doar pentru mine. În fiecare dimineața le șoptești descântecul luminii apoi le trimiți să-mi dea binețe... De aceea am toate clipele colorate! Mulțumesc!

[gina zaharia]

L-am conservat din zăpezile poveștilor de dor, Mihaela! Mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

Tu nu poţi fi decât frumoasă, Poeto!

da Coza

[Sofia Sincă]

... apa trece, pietrele rămân. Poezia ta Gina, nu o poate clinti nimic, ea luminează universul tău poetic, îi dă savoare, dă culoare vieţii. Fortăreaţă de nestrămutat. Versul dulce,  sculptează zidiri de cuvânt şi străluceşte la orice adiere.       

Deşi lung, condensat, versul se citeşte dintr-o suflare datorită muzicalităţii cuprinsă în el, în fiecare cuvânt, de altfel.

Apreciere deosebită, Sofy!

[Belean Maria Ileana]

Se ruga de ploi-lumină s-o aşeze într-o ramă
Unde sensul nemuririi început-a să adoarmă'- cu siguranta poezia ta va ramane in rama sufletelor noastre... te imbratisez cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Gina, unde oare ascunzi atâta poezie?

ce frumoas-am fost odată! 

Nu ştiu cât de frumoasă ai fost, pot doar să-mi imaginez, dar ştiu cât de frumoasă eşti acum. Eşti REGINĂ a poeziei. Ştii asta?