Cât valurile răbufnesc în stâncă...

[Valeria Merca]

sonet

Cât valurile răbufnesc  în stâncă

E semn că primenirea-i pe aproape,

Copii din flori se vor mai naște încă,

Pe moși găsi-va cine să-i îngroape.

 

A curs potop de lacrimi pe  morminte...

Sărmanul a  mâncat pe săturate;

Întorși cu fața de la cele sfinte,

Ne-mpotmolim răpuși de voluptate.

 

La ce folos mai scormonim prundișuri?

Luntrașul a pierit demult în ceață;

Rămânem absorbiți de  mărunțișuri,

Revendicând  o nouă dimineață.

 

Când frunza mai cerșește strop de verde

În zbor prelung, cocorul urma-și pierde.

 

[Valeria Merca]

Mă simt onorată, mai ales că îndemnul vine din partea dvs.:) Nu e atât de simplu precum  credem... am avut momente când am fost certată cu poezia pe care o scriu și mereu ne ciondănim, dar nu pot să explic cine sau ce anume mă determină să mă simt confortabil în aceste chingi:). În opinia mea, versul clasic trebuie să rămână imperisabil.:)

Vă muțumesc!

[Petre Ioan Crețu]

Nu înțeleg de ce nu vă desprindeți din chingile versului clasic: Dați-vă frâu imaginației și lăsați metafora să curgă. 

[Valeria Merca]

 Vă mulțumesc dle, Emil Dumitru. Onorată de lectură și apreciere.

[Emil Dumitru]

Frumos, strofa a doua mi-a plăcut în mod deosebit...

[Valeria Merca]

Mulțumesc, Maria! Mă bucur că ai poposit în casa mea:) Te îmbrățișez

[Valeria Merca]

Mulțumesc mult, Agafia, pentru semnul lăsat!

drag,

[Valeria Merca]

Mulțumesc, Augusta! Mă bucură aprecierea venită din partea ta.

drag, drag

[Augusta Cristina Călin]

ce frumos, ultimele 2 versuri sunt superbe

[Valeria Merca]

Încântată și onorată de popas,  dle, Viorel Grădinariu.

Vă mulțumesc mult

[Valeria Merca]

Vă mulțumesc mult pentru semnul de apreciere lăsat, dle, Vasile Burdușa.

Prețuire,