Către noapte

[Stanescu Valentin]

printre funii de lumină ziua în amurg coboară

colecţionar de umbre am ajuns fără de voie

lira lunii argintie îmi îngână cântul serii

şi-mi alungă depărtarea dincolo de înţelesuri

 

margini crude de tăcere răscolesc iarba cântării

iar ecoul se închide în cuvinte nerostite

amintirile în ceaţă se aşează spre uitare

golul trufaş se întinde cerul promis e departe

 

pe sub ramuri nemişcate seara-şi caută culcuşul

felinarele veghează drumul viselor spre oameni

lacrima adoarme-n noapte printre genele firave

caravanele m-aşteaptă spre cărările stelare

[Valeria Merca]

Și eu sunt de părere că dacă versurile aveau rimă,  ar fi fost și mai bine. Dar am văzut că se practică și acest gen de scriere. 

Un text cuminte. 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Sofia Şincă,  vă mulţumesc pentru gândurile frumoase pe care mi le-aţi adresat. Ceea ce este mai jos aduce mulţumire Cenaclului şi celor care trec pe aici.

 

În Cenaclu

 

A fost o vreme în care

unele comentarii mă enervau.

Am mai citit,

am mai scris

şi am constatat că aici în Cenaclu

e bine şi când e bine,

e bine şi când e rău,

pentru că numai astfel mă ridic.

Mă bucură toată poezia

pe care o citesc aici

în fiecare seară.

Nu sunt strălucitor în ale poeziei

dar îmi place

să adun gânduri în cuvinte

şi să le adresez

celor care le vor înţelege

şi celor care nu le vor înţelege.

Succes tuturor!

[Sofia Sincă]

La ceas de seară, un vis metaforizat, simţirea liniștii la atingerea nopții vrăjite. Dacă ar fi avut rimă, ar fi fost mai muzicală.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi