atât de noiembrie

în mine

afară

melancolii cețoase spintecă

duminica fiecărei zile

și atunci

din brațe îmi curg ultimele frunze

din ochi ultimele ploi

până la desăvârșirea primei ninsori de aduceri-aminte

mai e un pas de lumină gri

și un șir lung de corbi

ce își coboară prevestirile

prin cerul deschis

pentru primenirea unui alt anotimp

 

reci neliniști sapă meticulos

trepte pentru alte neliniști

sufletul desfrunzit e zidar desăvârșit

împrejmuirii de brume și tăceri

înăuntru gândurile

unul după altul- toate-s vinovate

cu fiecare

în toamna asta am vrut să te uit

să-mi vindec umbra din ochii întomnați în așteptări

să te destram din mine

și cu mâini de tristețe

să torn rugina uitării în căușul urmelor tale

 

nu mai spun mi-e dor

cuvintelor-păsări le pun aripi de sud îndepărtat

chiar de știu că tu

ești în nordul anilor mei

asfaltând fără rost drumuri cu străini

dimineților le croiesc haine dintr-o blajină sărbătoare

păstrate vor fi

în dulapul cu fluturi de noapte si vagi iluzii

pentru zilele din anotimpul în care

noiembrie se va  sfârși

 

Vizualizări: 179

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de ica matei pe Decembrie 3, 2017 la 6:41pm

Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii, pentru ca ați rezonat cu versurile mele. Întotdeauna este loc de mai bine, iar sfaturile și încurajările voastre sunt binevenite.

Vă îmbrățișsez, cu drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Noiembrie 30, 2017 la 12:54pm

O litanie cam lungă - de aici vine diluarea fiorului liric, iar începutul e mult sub nivelul restului poeziei...

Oricum, mă bucur că am citit-o.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Noiembrie 30, 2017 la 12:17pm

O poezie reușită, îmi amintesc că i-am dat notă maximă (9) :). În concluzie, te felicit, Ica Matei!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 29, 2017 la 1:46pm

Un text sensibil și cumințel, așa ca tine. Nu ți-am recunoscut poemul, nici nu m-am străduit să-l recunosc și nici pe celelalte. Mi-a plăcut, însă e cam povestită, stufoasă, multe cuvinte de legătură. Dacă s-ar mai fi sintetizat puțin, ar fi scos și fiorul, zic eu.

Oricum am recitit cu plăcere,

Sofi

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 29, 2017 la 10:26am

Poezia e o reflectare perfectă a stării de tristețe cu zilele mohorâte. Unii creatori aruncă jocuri de glezne, alții șlefuiesc versurile, dar tu, Ica, speli cu lacrimi fiecare vers să iasă imaculat și chiar reușești. Într-o lume în care fiecare are o rană, e normal ca să ne îndreptăm inițial spre ceea ce-i spumos, vesel, senzațional fiindcă încercăm să ne găsim optimismul, dar asta nu înseamnă că nu ne aplecăm și asupra lucrurilor calme, așezate. Poate de asta unele creații ies mai în evidență. M-am bucurat c-ai participat la concurs, că ai adus poezia la vedere și cel mai mult, faptul că încep să apară comentarii. Așa o să-ți dai seama că noi rezonăm cu ceea ce scrii. Scrie, Ica și postează! Poezia ta poate să iasă ca un ghiocel din zăpadă - gingaș! și numai tu poți să-i dai vigoare să reziste. 

să torn rugina uitării în căușul urmelor tale” - ceea ce propun nu sună poetic, eu aș turna ,,beton”.

Drag!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Noiembrie 29, 2017 la 8:28am

Una dintre poeziile care mi-au plăcut şi cu care am rezonat, aş cita fiecare vers! Las un altfel de Noiembrie (Nentori), unul albanez (sper să vă placă)
https://youtu.be/rWLCv0hJMng
Cu drag,
Nikol

Comentariu publicat de Rădița Răpeanu pe Noiembrie 29, 2017 la 12:24am
O poezie pentru care am rezonat, şi m-am regăsit!
Rădița, drag
Comentariu publicat de ica matei pe Noiembrie 28, 2017 la 11:15pm

Vă mulțumesc, d-le Valerian Bedrule.

Comentariu publicat de TACITUL pe Noiembrie 28, 2017 la 11:02pm

     O poezie de noiembrie... doar atât! 

/în toamna asta am vrut să te uit / să-mi vindec umbra din ochii întomnați în așteptări / să te destram din mine/ (Ica Matei - atât de noiembrie...)

J' Arrive! 

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Nuduri de ziua mea a lui eunescu
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 1 oră în urmă
Lui Sofia Sincă i-a plăcut discuţia sansele vietii a lui Vasile Grozav
cu 2 ore în urmă
Lui Sofia Sincă i-a plăcut discuţia 70% apă a lui Vasile Grozav
cu 2 ore în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Laura Cozma îi place postarea pe blog La marginea a lui Popescu Albert-Sebastien
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Laura Cozma îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 3 ore în urmă
Laura Cozma a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 3 ore în urmă
eunescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Laura H. a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bat clopotele pentru scriitor!... a utilizatorului Sofia Sincă
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Sofia Sincă îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a lui Nădejde Angelina
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de eunescu
cu 10 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru şi Popescu Albert-Sebastien sunt acum prieteni
cu 18 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor