Îşi deapănă ariciul plictisul de pe ace,

Se-nchide în caverna bombasticului eu;

Sfidând ecofobia, se-ncumetă s-“atace”,

Odată, o broscuţă adusă de-alizeu.

 

Încearcă s-o atragă pe căi meşteşugite:

- De unde eşti, cumătră, şi cum pot să te-ajut?

Mi-e spleenu-atât de mare, aproape mă înghite;

Când ţi-am văzut plutirea, rămas-am, sincer, mut!

 

Precum o baiaderă vivace, antrenată,

Cu saltul tău angelic m-ai cucerit pe dat’;

De vrei să cauţi gazdă, primi-te-oi fără plată,

Voi fi, neîndoielnic, fidelul tău argat!

 

Prinţesă în alcovuri te-oi face, fără preget

(Să nu-nţelegi ideea, cum că aş fi mişel!),

Cu-alura-ţi de silfidă, nu vei mişca un deget,

Decât ca să “dirigui” superbul meu castel!

 

Amfibia, sfioasă, cu teamă voalată

Şi gânduri filiforme pe chipu-i diafan,

Împunsă de percepţii, se-apropie şi cată

Pe-atavicul cumătru să-l sperie, în van:

 

– O aceră, în zare, planează ca o umbră –

Ne-o fi sfârşitul, astăzi – de mult predestinat?

 – Eşti prea seducătoare, să fii atât de sumbră!

(O prinse de magule ţeposul, aţâţat.)

 

Gândind la simbioza ce-ar face-o cu domniţa

(De pe-o pomoste-ngustă pe care vegeta),

Se-ntinse mamiferul să-şi caute perniţa,

Căzută sub o floare cu tentă de-albăstrea.

 

Dar clipa de beţie fatidică se-arată,

Sărmanul Casanova subit alunecă

În propriile “bolduri”; “seppuku”-i fu răsplată

Şi-n pavăza cernită, mândria-i sucombă.

 

Cumplita superbie, “atotproverbială”,

Planând ostentativă, ne-nvaţă neatenţi;

Când facem în cetatea succeselor escală,

Uităm că omenia-i mai mult de-un pumn de cenţi!

 

 

 

 

 

Vizualizări: 257

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 14, 2017 la 2:09pm

Mihaela Chitic, Vasile Burduşa: mulţumesc de empatie şi votul de încredere! Cu prietenie,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 14, 2017 la 2:06pm

:-)) Doamna Lisia, vă asigur că este un arici foarte cuminte/blând, reacţionează doar atunci când se simte ameninţat/atacat! :-) Vă mulţumesc mult pentru popasul în pagină şi pentru semnul lăsat! Preţuire, 

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 14, 2017 la 2:03pm

Domnule da Coza, deşi discuţia cu dvs. este încântătoare şi extrem de educativă, mă văd nevoită să mă retrag, nu de alta, dar simt că îmi vine să scriu ceva... cu tentă de fabulă, pe tema anterior menţionată! :-)) Stimă,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Septembrie 12, 2017 la 1:29am

Pare așa... un soi de răfuială. :)) Al naibii arici! :))

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 11, 2017 la 6:19pm

Camelia, eu sunt mai enciclopedic - știu din cărți, din documentare tv, de ex., unde se duce rahatul când e trasă apa la veceu (WC=water closet), fără să am absolut nicio legătură cu meseria de vidanjor, pe când unele persoane „recunosc [că] experienţa în acest domeniu e insignifiantă”. O fi insignifiantă, dar există! :-)

Restul sunt retorisme... retorice - nu merită oboseala mea.

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 11, 2017 la 2:25pm

Gabriel Cristea, mulţumesc de popas şi semnul lăsat! Cu prietenie,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 11, 2017 la 2:23pm

În zona noastră, din câte ştiu eu, apa din veceu nu aduce nimic, eventual duce, domnule da Coza! :-)) Dar recunosc, experienţa mea în acest domeniu e insignifiantă, de aceea, unde nu mă pricep, nu contrazic! :-)

“Escală” în “cetatea succeselor” a făcut ariciul (nicidecum broscuţa), că el e personajul negativ (căruia i se adresează strofa moralizatoare de la sfârşit), putred de bogat (cu castel etc., plictisit de toate, ce crede că, dacă are bani, poate să cucerească pe oricine)! Biata broscuţă e victima, ce morală să-i mai fac??!! :-)))) Mulţumesc de popas şi comentariu/apreciere! Cu stimă,

 

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 11, 2017 la 2:01pm

:-)) O fi cum zici, Roberta (legat de genă)! Fiind prima şi singura mea fabulă până acum, cred totuşi că prezenţa genei de care spui e destul de redusă (fabula nu este neapărat "domeniul" meu, cu toate că citesc cu plăcere şi acest gen literar)! "Cuplarea amoroasă" dintre cele 2 vieţuitoare mi s-a părut mai interesantă şi funny decât tabloul în care una ar fi devorat-o pe cealaltă. Mă bucur dacă te-a amuzat, acesta a fost şi scopul (meu), până la urmă! :-) Cu prietenie,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 11, 2017 la 1:52pm

:-))Cu siguranţă n-am să mă supăr, Valery, mai cu seamă că am lăsat-o intenţionat („tenta de...”) în text (spiriduşul din mine nu mi-a dat pace, recunosc), şi pentru motivul că mi s-a părut că se potriveşte foarte bine cu tonul general (ironic) al fabulei! „Tenta de... ” a fost folosită corect şi în acel context amintit de tine (aş putea spune, de ex., în loc de „cer cu tentă de azur”, o expresie obişnuită, „cer cu tentă de... Rai” etc. – ca să sugerez că e vorba despre un cer extraordinar de frumos – nu ar fi o greşeală, ci doar o figură de stil mai îndrăzneaţă)! :-)

Despre rimele „mai puţin reuşite” (alunecă-sucombă şi vegeta-albăstrea – probabil la ele te referi), respectiv despre asonanţe: le-am păstrat, fiindcă mi s-au părut potrivite în context, dar şi pentru că, „scotocind” pe site-ul „Însemne Culturale”, la „Noţiuni de versificaţie – scurtă incursiune”, punctul 4, am găsit: „Când rima este imperfectă, ea poartă numele de asonanţă... Considerată, în literatura cultă, drept o licenţă poetică, în poezia populară, asonanţa este foarte des întâlnită.” (adică exact ceea ce ştiam şi eu de pe Wikipedia şi nu numai!) :-)

În concluzie, îţi mulţumesc de opinia sinceră şi mă bucur dacă ţi-a plăcut! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 11, 2017 la 12:22pm

Mulţumesc, Nikol, pentru semnul de apreciere şi rezonanţă! Cu drag,

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ai divorţat de Beckett a utilizatorului J' Arrive!
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog în oglindă a lui Darie Giurgiu
cu 27 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochiul care trage cu umbre a utilizatorului chindea maria elena
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ochiul care trage cu umbre a lui chindea maria elena
cu 34 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 36 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a lui Camelia Ardelean
cu 37 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ana. (8). Dulceață amară a lui gina zaharia
cu 45 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondel nomad a lui Ionel Mony Constantin
cu 49 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împăcare a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Împăcare a lui Agafia Drăgan
cu 52 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Monorima minciunii a lui Adina Speranta
cu 53 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Monorima minciunii a utilizatorului Adina Speranta
cu 53 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psalmul mersului pe apă a utilizatorului dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog psalmul mersului pe apă a lui dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără zahăr a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Fără zahăr a lui Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cât valurile răbufnesc în stâncă... a utilizatorului Valeria Merca
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog La mulți ani, dragei noastre Lisia da Coza - Stenogramele iluminării a lui chindea maria elena
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Toamnă fără ciocârlii a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor