parcă n-aș vrea să știu
unde e seiful acela cu aripi care de care mai catifelate
le-am purtat pe rând
și eu
și tu
credeam că suntem printre norocoșii
care au descoperit cum se transformă rugina în aur
bijutieri ne-am făcut mai târziu
mituiam vameșii miopi până ce unul dintre ei ne-a avertizat
că evaziunea de suflet se pedepsește cu un zbor la 180 de grade
ei da
pasăre să fii vânător fotograf ori soldat cu frontul sub braț
și tot te alegi cu o săgeată invizibilă
atinsă de talpa unui uriaș care tot plimbă un spectacol de turnir 4D
pământul e un aeroport de unde vin și pleacă emoțiile
și nu mă mir că acolo se întâlnesc profesorul corigent la neuitare
și pescarul mușcat de o cobră
mototolesc zilele într-un sac și tot mai au de vorbit
am tras cu urechea
dar n-am auzit decât șuieratul unui tren pe linie moartă
zic și eu
mâine s-ar putea să fie nor pe rochia mea cu flori albastre
să nu văd câți diezi dansează cu noi în mijlocul deșertului
și nici dacă luna se odihnește cu aceeași grație
pe umerii fini ai statuii de pe strada dreaptă
într-un fel sunt datoare
stau de veghe lângă lampa din podul cu vechituri
unde odată și odată voi deschide un anticariat
de lumină.
Adaugă un comentariu
frumos
si eu am retinut versul cu pamantul
citit cu aceeasi placere,...
A trebuit să plâng ca să aflu cum străluceşte o lacrimă.
Frumos, mult prea frumos!
pământul e un aeroport de unde vin și pleacă emoțiile
La fel e și poezia Ginei Zaharia.
Superb!
Purtătoare de melancolie!Recitesc,cu drag,și-aproape că mă regăsesc în povestea ta.Felicitări!
Un mărgean din lumea veşnic îndrăgostitei Gina Zaharia.
da Coza
© 2019 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE