aminteşte-ţi fiecare zi şi iadul îţi va bate la uşă

dimineaţa asta are urme de îngheţată pe buze
deschid portbagajul
dincolo de ele se văd vârfurile tuiei
strivită astă iarnă de muntele de zăpadă
scăpat dintr-un excavator
angrenajul ţipă scurt
albastrul e gata să lovească luneta
durerea din umăr a dispărut
semnele morţii apar si dispar ca o viespe
lichidul galben înghite o parte din pietriş
dincolo pe iarbă lângă stejar stomacul
unei vite se descompune revărsându-şi intestinele
într-un roi de muşte verzi

în maşină abia aud telefonul
îi spun că voi fi acolo la timp
sunt singur pe terasă
căldura are ochii închişi
ascultăm muzica împreună
şi gustul de pere al sucului se pierde repede în piept
îl văd deformat de aerul încins sub un copac
pare un budha rătăcit prin jungla de asfalt
astăzi vom vorbi puţin
nu vom merge în coasta dealului de calcar
nu vom sta cu braţele sprijinite pe marginea bazinului cu apă sărată
gheaţa din vodcă se va topi împreună cu paharele

nu e nimic
va zice el
trădările sunt ştanţate în codul genetic
dacă vrei să-ţi faci un tatuaj roagă mai bine un străin să-ţi aleagă desenul

şi umbrele noastre se lungesc diferit
drumul se apropie
intră în noi

Vizualizări: 100

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 7, 2014 la 12:36am

O poezie foarte bună cu un final extraordinar. Felicitări!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 6, 2014 la 11:14pm

Primele patru, cinci versuri parcă ar fi o traducere Google, apoi motorul se încinge frumos.

Încântat.

da Coza

Comentariu publicat de bolache alexandru pe August 6, 2014 la 9:23pm

Poezia ta spune de fapt că nu trebuie să privești în urmă pentru că trădările sunt ștanțate în codul genetic...

Oare? Ca de obicei am citi cu mare plăcere poezia ta!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 6, 2014 la 8:52pm

labirintic stilul tău, Laurențiu, însă atât de bine orientat încât nu te poți rătăci, mai degrabă te întorci să alegi desenul tatuajului...

știi cât prețuiesc poezia ta!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 6, 2014 la 4:02pm

trădările sunt ştanţate în codul genetic
dacă vrei să-ţi faci un tatuaj roagă mai bine un străin să-ţi aleagă desenul

şi umbrele noastre se lungesc diferit
drumul se apropie
intră în noi

Preţuire!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 6, 2014 la 9:51am

Gând tumultos, elegie cuprinsă de visuri destrămate, de tuneluri ale visului neîmplinit, versuri vibrânde între în ritmul mersului mașinii şi speranţa cântecului de iubire al întâlnirii.

Un poem fgrumos, amplu și romantic.

Sofy

Comentariu publicat de Angi Cristea pe August 5, 2014 la 10:32pm

Am să încep prin a vă certa.Un poem atât de bine realizat nu este posibil să aibă un titlu atât de lipsit de inspiraţie, ba chiar grotesc de-a dreptul.Aminteşte de Dante ,,Divina comedie" şi are tentă biblică.Textul însă seduce lectorul chiar dacă are o uşoară latură prozodică.Remarc:,,trădările sunt ştanţate în codul genetic", precum şi finalul exponenţial.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 19 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 19 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 19 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 21 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor