Am omorât în mine teama morții

[Tudor Cicu]

Am omorât în mine teama morții

            (prozopoem)

 

    Ultima scrisoare de pe front a tatei: „Ce îngrozitor lucru e războiul. Nimic nu seamănă c-o poveste…”, scria el. După ce o citea, mama își făcea semnul crucii și înțelegeam că nu trebuia să fi fost cineva care iubise mai mult ca el bucata de pământ pentru care plecase la război și căruia să nu i se fi strecurat îndoiala că Iisus a auzit de noi. După ce ascundea scrisoarea după icoană, un vultur îi era privirea! Am omorât în mine teama morții și am fugit de m-am ascuns în podul bunicilor, unde am făcut cel mai profund jurământ din viața mea, ca mic ostaș în care tata dărâmase simțul onoarei: „Cât te-am urât că mi-ai spus prea târziu, te-am implorat apoi să mă ierți că nu te-am înțeles, te-am iubit, te-am refuzat și te-am chemat. Când ai plecat de acasă am salutat cu mâna la tâmplă știind că am în tine un erou. Am plâns și mi-am sorbit lacrimile. Știu cum spuneai că înfrângerile sunt pentru toți cei alungați din cetate. Prilejuri de poezie, nu-i așa?” Am privit în ochii vulturului și m-am întrebat de ce lumina lăuntrică nu-l orbește? „Ce mai vrei?” spunea vulturul, făcând să zăngăne lanțul puțului ori de câte ori scoteam apă de la fântână. Puțin mai încolo stătea priponită o vacă. Îmi atrăsese atenția că cei care intraseră pe furiș în gândurile mele, cred că lăsaseră inscripții cu creionul chimic de nu mai puteau fi șterse. Așa se furișase Mașenka lui Vladimir Nabokov împreună cu cele două fete șterse, prietenele ei, când tocmai spusese: „Ia te uită, un soare micuț”. După aia, pe Mașenka au dus-o la Moscova. Așa a vrut soarta. Și, tare ciudat: despărțirea aceea a fost pentru Ganin o ușurare.  Dar este o prostie să se afirme că viața începe cu „a fost odată gândul… că putem orice”. „Dar cu povestea?” l-am întrebat, în vis, pe tata. „Să câștigăm mai întâi războiul!” Însemna să avem noroc. Și mă gândeam cum sufla (și pe atunci) vântul printre brazi când Robert Jordan se închina (în: Pentru cine bat clopotele), dacă Maria n-are să fie niciodată a lui.

 

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

După aia, pe Mașenka au dus-o la Moscova./ Apoi pe Mașenka... 

Nu-mi place mie „aia”, dar e numai părerea mea. :)

Minunat! Minunat!

[Chris]

foarte frumos, citit cu plăcere,

[Tudor Cicu]

E o îndoială la o afirmație, deci... (corect ați sesizat: fără al doilea nu). Îndreptat, mulțumesc.

[Ion Lazăr da Coza]

Oare ultimul nu chiar trebuie: și căruia să nu i se fi strecurat îndoiala că Iisus nu a auzit de noi. 

Caleidoscopic, seducător...

da Coza

[Ioniţă Gabriela]

doar MĂ ÎNCLIN!