aleg din tot ce zboară doar ce se mănâncă

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

mă joc cu cercurile concentrice și mă declar locuitor de contur

totul se rotește de jur împrejurul acelui ceva de care atârnă lumea

zbor când am chef  

m-agăț de stele când scara evoluției mă duce sus-sus

n-aștept un studiu de fezabilitate

să-mi spună în ce parametri să-mi încadrez respirația

pur și simplu mă las dusă

de val

de plută

de aerul parfumat de-atâtea cauze și efecte

la un moment dat lumea mă întreabă dacă mai e loc în spațiul meu

să-i zvârl și pe ei

castelul de nisip n-are asigurare

dar eu mă bucur cum îmi toarnă efemerul ceai la micul dejun

și cum m-alintă seara la culcare

dormi în pace te veghezi până la sfârșitul zilelor tale

iartă topirea bruscă și felul meu de-a nu fi 

oamenii rămân afiș când le spun că n-am loc în cripta mea și bani de pâine

tot caută și caută uși să intre prin efracție de parcă dincolo de toate astea aș ascunde 

elixirul tinereții veșnice

cu inimile de hârtie mototolite nu știu de câte ori

îmi zdruncină locul de stat în lume 

dau dovadă de intangibilitate dusă la extrem

hai să fim serioși nu găsesc și pentru ei

un fragment din viața mea prăpăstioasă

să le dau să-și întindă capul

până la urmă cedez și-i primesc la mine-n cerdac

îi așez la masa cu roatele-n sus

că alta n-am

și-i țin în picioare 

am uita să specific asta

la mine se stă doar în picioare

se lasă bocancul undeva în altă lume

eu vreau doar să simt

pielea

degetele cum mă furnică

bătăturile cum înțeapă

vreau să simt timpul cum le-a trecut prin ei

ce povești au adunat 

nu vorbim ca la asociația dependenților de ceva

anonimi sau mai puțin 

vorbim despre cei care vor locui acolo unde locuiesc și eu

vorbim despre aceia care vor gusta la masa tăcerilor

din toate visele mele

și vor spune tot adevărul lor fără mustrări de conștiință 

se vor adăpa din crezul meu

și-l vor întoarce pe toate părțile 

mă voi confunda cu ei adesea

îi voi lăsa să vorbească în numele meu

îmi vor dona sânge din sângele lor

ei vor bea din toate rănile mele 

amarul se împarte mereu la toate gurile căscate 

nu-i ficțiune e doar un suflet blindat care ține la intangibilitatea lui

nu știu dacă o să împart chei prea multe

doar dacă se furișează ei așa

[gina zaharia]

felul meu de-a nu fi

am apreciat asta!

[bolache alexandru]

Sunt de acord cu ce spune Ana. Eu mă număr printre cei care au avut răbdare pentru că este o poezie frumoasă dar mai poți condensa spre de exemplu aș scoate mă las dusă de plută... Aș lăsa doar dus de val. Altfel reiese că sunt dus cu pluta lucru care simbolizează altceva...

[Ion Lazăr da Coza]

Ehe... De câte ori nu spunem STOP, după ce am fost răniți, apoi devenim iarăși „intersecție cu sens giratoriu”.

Versurile au susținere lirică, dar...

da Coza

[Sofia Sincă]

Spirit libertin și ludic! Câtă candoare și entuziasm există în definirea felului tău de a gândi. Mai ai un loc în sfera ta? E tentant să te afli atât de liber, descătușat de poveri.

Un prozo-poem cursiv, relaxant, întreținere interioară perpetuă.

Am citit cu interes!

Sofy

[Angi Cristea]

Remarc latura ta ironica,persiflanta,de unde si titlul.blindat intr-o cripta, cu sufletul blindat,eul liric revarsa sentimente de detasare ironica, o aroganta bine estompata.

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

știu, Ana știu, voi reveni asupra textului. merci fain.