Aleea poleită

[Mariana Suciu]

Târziu... În cimitirul faimoaselor orgolii
e ceas de introspecții. Și morții-vii răspund
la întrebări. Sentința (pietrificând lințolii),
cădea-va peste lumea cu sufletul imund.

Stă frumusețea-n ochii care dezmiardă-n verde
durutele victorii dintr-un război tăcut?
Îngenuncheat găsindu-l pe cel ce crezu-și pierde, 
în sine ca-n altare - crezi sincer c-ai știut

cu inima să-nvălui cea rană scursă-n piatră, 
să îți apleci privirea; pios chiar să pășești  
prin labirint? Ori vrut-ai? Țel sacru ți-e și vatră 
aleea poleită! Prea greu e să iubești!

De arde-n focul urii ca un înscris înfrântul
ecou al clipei care m-a recompus prin gând,
înstrăinarea-mi stinge nevindecat cuvântul
cu răstignitul genei bob umed tremurând.

[Valeria Merca]

Iubitorii de poezie de pe site nu au cum să nu recunoască stilul Marianei Suciu, ideile care se înlănţuie într-o revărsare tumultuoasă, cugetul adânc asupra momentelor esenţiale ale vieţii - şi nu numai - interogaţia retorică, prin care îşi exprimă trăirile şi sentimentele. Fiind vorba de vers clasic, îmi dau seama câtă muncă se depune pentru a scrie o asemenea creaţie. Şi cât de greu este să menţii elementele de prozodie, pe tot parcursul textului. În acest context, cu bunăvoinţa ta, Mariana, mă voi lega de rima lespezi – urmezi (în versul cu pricina...prin labirint? Ori vrut-ai?... Continuă să urmezi ritmul poeziei s-a pierdut/ se simte şi la citit). Se poate retuşa.:)
Felicitări! 

[Ana Ardeleanu]

Semn de plăcută lectură.