M-am dus la doctor de curând să-mi facă-o anamneză,

Simţind că sufăr negreşit de-o gravă diateză:

Fac alergie la minciuni şi la pupincurisme

(Pe vremuri, aste maladii se mai tratau cu clisme).

 

Un medic tânăr, zeflemist, mi-ntinse o reţetă,

Privindu-mă de sub ocheţi c-o mină indiscretă;

- Aveţi aici un leac perfect la nemiloasa boală,

Ce până şi pe-un muribund din pamperşi îl răscoală!

 

Mă aşteptam, parol vă spun, pe loc să mă consulte,

Cu stetoscopul la ficat atent să mă asculte,

Dar el îmi spuse apăsat că nu e necesară

Investigaţia în plus, cum nu e trenu-n gară.

 

Nedumerită am plecat şi plină de obidă,

Oftând şi scuturând din nări un iz de aldehidă;

M-am îndreptat şovăitor spre-o veche farmacie,

Care-mi stătea în gât de-un timp, ca tortul în tipsie.

 

I-am înmânat protocolar reţeta uimitoare

Unei brunete ce visa cu nasul în dosare;

Aceasta-ncet se scărpină la frunte cu o mână:

- Pentru limbrici nu mai avem nimic de-o săptămână!

 

Contrariată, m-am gândit că poate-i o greşeală.

Cuprinsă de un puls grăbit şi-un soi de amorţeală,

Mă întorsei la cabinet, să cer o lămurire

De la „amicul” ce-mi vorbi nainte în „sictire”:

 

- E tratamentul ideal, mă jur pe-a mea diplómă,

Nu e placebo-aşa cum crezi şi nici vreun leac-fantomă;

Dacă în dos nu te mânca, acuma ţi-era bine,

Nu te târai ca un strigoi, în noapte, pân’ la mine!...

Vizualizări: 280

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 23, 2018 la 12:45pm

Vasile Burduşa, doamna Dorina: mulţumesc de popas şi rezonanţă! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 23, 2018 la 12:45pm

Mihaela, perdeaua e bună, ajută să nu intre ţânţarii în casă! :-) Merci şi ţie de popas şi lectură! Cu prietenie,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 23, 2018 la 12:38pm

Ce coincidenţă, J'Arrive, şi eu îmi imaginam un dialog, dar cu altcineva! :-) Dacă te-ai încins (de la poezie), mă bucur, înseamnă că ţi-a plăcut! :-) Merci de vizită şi ţie! 

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 23, 2018 la 12:33pm

:-)) Eu mă simt bine tot timpul, domnule da Coza, mulţumesc de întrebare! Mulţumesc (şi) de popas! :-) Acelaşi drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 23, 2018 la 12:30pm

:-)) Doamna Lisia, dacă v-am pus pe gânduri, e bine, înseamnă că poezia nu e de nebăgat în seamă! :-) Sper că nu v-am şocat prea tare! :-) Mulţumesc de prezenţă! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 23, 2018 la 12:26pm

Dacă eşti doar buimăcită, Valery, nu e (foarte) rău! :-) Eu am fost şocată (o perioadă) după ce am citit volumul "Poeme supărate rău" de George Ţărnea, supranumit "poetul iubirii", pe care îl ador, şi "poemele interzise" ale lui Eminescu, din "Opere", volumul XIV, pe care, de asemenea, îl ador! După un timp, însă, am realizat că poetul este şi el om, la urma urmei, oricât de genial ar fi... :-) Îţi mulţumesc şi ţie de popas şi comentariu! Amitiee,

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Aprilie 21, 2018 la 9:56am

:) după perdea, într-adevăr

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 20, 2018 la 12:41pm

Doamna Sofy, sincer (şi cu scuzele de rigoare), nu m-am gândit la acest aspect; în ziua de astăzi, e destul de greu sau aproape imposibil a face distincţie între (unii) termeni (triviali), îi găsim/citim, pe majoritatea dintre ei, pe toate "gardurile", încât par desprinşi din limbajul uzual/normal! Nu mai ştiu exact în ce conjunctură am scris poezia, dacă a fost vorba de o revoltă sau doar de imaginaţia autoarei, fiindcă nu e foarte nouă, ci de anul trecut. Îmi amintesc doar că o parte din ea mi-a fost inspirată de un banc, pe care mi l-a spus cineva şi care suna cam aşa: "Un tip merge la doctor, cu mâna ruptă. Doctorul îi prescrie un leac pentru limbrici. Pacientul revoltat îi spune: Domnule doctor, dar eu am căzut din copac şi cu mâna am probleme, nu cu limbricii! - Păi dacă nu te mânca în..., nu te urcai în pom!" Mi s-a părut foarte nostim! :-)

În altă ordine de idei, vă mulţumesc de popas şi opinia sinceră! Cu drag,

Comentariu publicat de TACITUL pe Aprilie 17, 2018 la 6:52am

🤭

Căldură mare, mon şer!!!

(Îmi imaginam un dialog cu domnul Ion Lazăr da Coza...)

J' Arrive!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 17, 2018 la 1:02am

Dar acum te simți bine, Camelia, da?

da Coza

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Marginean Liliana îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - XIX - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Baladă de voievod a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baladă de voievod a utilizatorului gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tramvaiul de lângă casă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog strada de basm a utilizatorului Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr şi-a actualizat profilul
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Un lan de trestii înfloreşte... a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baladă de voievod a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Baladă de voievod a lui gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Mihaela Suciu şi Marginean Liliana sunt acum prieteni
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia De la o poezie... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 17 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baladă de voievod a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor