captiv în uimire definitiv
nu mai pot să văd să aud să strig
apoi vine Urmuz și ne dăm
printr-o pâlnie de tablă ca pe topogan
.
mă trezeam aproape în fiecare dimineață
complet dezbrăcat
în parcul lunatic
pașii îmi erau umezi târșiți pe asfalt
pe aleea de piatră
aerul era rar printre frunzele de hârtie
decupate și cucii ca niște gloanțe de piatră
se ănfingeau adânc în umbrele noastee
în iarba cu rouă șerpuiesc sălbatice flori
înlănțuiesc uimiri șuieră moarte
apoi trece mereu același câine
șchiop și slab ca o nălucă
mârâind îndurare cu dinții rânjiți
.
rușinat îmi duc mâinile la ochi
și mă întorc acasă
e ceva distanță dar cui îi pasă
mă strecor printre vecini somnambuli
până la mansarda rece aspră
ca o mașină de tocat vise și iască
pe masă aveam o mașină de scris Olivetti
o sticlă cu vin prost și ieftin
și multe foi mâzgălite lipite cu scotch
să nu le ia vântul
de fiecare dată când se deschidea ușa
ele își luau avânt să zboare
pe fereastra fără geam
spre Parnas călare pe o coamă
de vânt
noroc că erau bine lipite
din când în când mai scăpa câte una
și eu o urmam în zbor cu bicicleta albastră
până oboseam
de cele mai multe ori leșinam
și mă trezeam complet dezbrăcat
în parcul ciudat ce semăna
cu un ochi sau mai bine
cu o căpățână de cal măiastru
albită de timp și nevoi

Vizualizări: 162

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Octombrie 13, 2017 la 6:17pm
Vă mulțumesc pentru istorisire, domnule Crețu, nu îndrăznisem să o cer! Simpatică parola :)! Dar eu trag nădejde că până şi o bicicletă portocalie se poate albăstri de-i cresc aripi :).
Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Octombrie 12, 2017 la 10:20am

Nikol, cum spuneam, în tinerețea mea timpurie, imediat ce am terminat facultatea, nu m-am dus la post, am stat în București și am lucrat ca vânzător într-un magazin de chimicale, aflat la intersecția dintre Ștefan Cel Mare și Dorobanți. La sfârșitul programului venea o prostituată, a cărui întrebare codificată era „Aveți vopsea pentru bicicletă portocalie?” Dacă răspundeai afirmativ însemna că erai interesat de serviciile ei, Pe atunci plata se făcea în detergenți, hârtie de împachetat, pensule, vopsea, etc. :))))))

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Octombrie 12, 2017 la 10:14am

Mulțumesc Ioane pentru trecere și semn.

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Octombrie 12, 2017 la 10:12am

Mulțumesc mult Sofia pentru lectură. Cred că am trecut de la perioada roz la roșu închis spre cenușiu :))

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Octombrie 11, 2017 la 2:59pm

Domnule Creţu, atâta vreme cât bicicleta e cu aripi, că e albastră, că e portocalie, nici nu mai contează :)!

Nikol

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 10, 2017 la 8:40pm

O lume halucinantă, onirică, coșmarească... și-o călăuză - calul măiestru/Pegasul.

Reușită atmosfera creată!

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 10, 2017 la 9:13am

Visul și comportamentul unui lunatic, printre lunatici, unde mintea și corpul se învârtește fără scăpare. Tot ce înconjoară prinde stare ce provoacă anxietate, într-un spațiu imponderabil, cu trăiri imaginative năucitoare, menite să provoace haos. Perioadă de tortură în poezia lui Petre Crețu.

Dar atât de imprevizibile, de interesante și bine alese.

Sofi

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Octombrie 10, 2017 la 7:23am

Mulțumesc mult  Valeria  pentru trecere și semn. Băgai și eu de seamă cum că ar fi ceva de capul lor :)))

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Octombrie 10, 2017 la 6:41am

...

de fiecare dată când se deschidea ușa
ele își luau avânt să zboare 
pe fereastra fără geam
spre Parnas călare pe o coamă de vânt - eu  zic să fiți cu mare băgare de seamă la aceste foi mâzgălite lipite cu scotch. Sunt o comoră.

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Octombrie 10, 2017 la 2:52am

Mulțam Vasilisia, modific imediat.

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aleargă timpul (elidă) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 1 oră în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autoironie cu... istoric! a utilizatorului mircea cocu
cu 2 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de sat şi dor de noi... a utilizatorului mircea cocu
cu 2 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de sat şi dor de noi... a utilizatorului mircea cocu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog contrabandist a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aleargă timpul (elidă) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Ultimul rost a lui Nikol MerBreM
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ultimul rost a lui Nikol MerBreM
cu 11 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de sat şi dor de noi... a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pantun (1) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 12 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Orașul cu pantofi verzi a utilizatorului gina zaharia
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog potolitor a lui nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca o privire spre sine a utilizatorului mircea cocu
cu 12 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autoironie cu... istoric! a utilizatorului mircea cocu
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubita mea cu ochi de stele a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog merg a utilizatorului nicolae vaduva
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog frica a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 13 ore în urmă
mircea cocu a adăugat o discuţie la grupul
cu 15 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autoironie cu... istoric! a utilizatorului mircea cocu
cu 15 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autoironie cu... istoric! a utilizatorului mircea cocu
cu 15 ore în urmă

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor