Toamnă fără ciocârlii

 (prozopoem dedicație)

 

     „Stau la fereastra odăii întunecoase. Prin geam desluşesc o umbră...”, ba nu, mai multe. Ce-or fi cu ele? Între timp la știri se-anunță că, din cer, o ploaie grea de plumbi „a secerat cinci mii de ciocârlii”. De la geamul de unde privesc „nu pot vedea răsăritul / sunt doar o pasăre înfrântă”. Spre zările desdoite spre nord şi spre sud, după iureşul păsărilor pe cerul cu toamnă, privesc oscilând între cele două stări sufleteşti: să scrijelesc pe scoarța toamnei o poveste, ori să arunc cheia în mare și să mă strecor până la tine ca „să-mi răsfoiești cu blândețe neliniștile”. Dar pe tine, dragul meu, te-aud mergând la culcare cu păsări cântătoare în colivii, ca pentru a strânge, în brațe, Luna ce seamănă de o vreme argintul în pletele poeților. A fost un timp când mă așezam „lângă pomul din fața casei” și scrijeleam „cu litere amare soarta mea și a ta”, soarta a doi poeți care, ca și orbul Homer, au ridicat privirea spre cerul populat de păsări fără să vadă vreo apocalipsă în semnele lor.

      „– Oare, ce ne transmitea rapsodul acela popular când doinea atât de frumos: cântă cucu-n par de vie?”, te-am întrebat. „Mi-e frig acum, tare frig!...”, te-am auzit înflorind cuvinte despre puii păsării cu clonţ de rubin ciugulind prin ţărână, cu gândul la tinerețea lui Labiș.

     Te auzeam ca prin vis și nu zăream prin fereastră decât copacii în agonie, ce-și pierd în zări cenușii „frunzele pe rând”. Îmi zăvorâsem „cuvintele din gânduri sperând că toamna asta o să treacă” fără ca un alt Victor Eftimiu să mai aducă laudă celor nouă păuniţe albe, iar un Zaharia Stancu să ne pună din nou, într-un vers, ciocârlia cu „un cântec de aur”. din poemul său „Grâu”.

      „– De ce să ne mire? ai mai spus. Marin Sorescu, în „Minunea”, îl pusese pe Dumnezeu să zboare. Şi vor mai cânta ei – mulţi alţii – acest popor de păsări şi cerul lor, până când vom auzi, în adâncul oglinzilor din care le privesc poeţii, un zăngănit de arme, ca semn că lumea lor a şi fost tulburată de cei care îşi întemniţează poeţii în uitare”.

        „- Noi n-am uitat. Nu-i așa dragul meu?! Şi prin sufletul tău va trece o sabie, ca să descopere gândurile din multe inimi (Luca, cap. 2.35). Dar mult mai bine, o spune Marcu (cap. 8.36): Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”

    Îmi strâng cu grijă bucățile de suflet spre a le așterne, mâine, pe hârtie.

       „– Ai spus ceva?” te aud.

        „– Firavul cântec al vieții...” îți răspund șoptit.

       Iar peste toate, sec, la știri se anunță că alt stol de ciocârlii îngroapă orașul într-un somn greu, iar pe trotuare, umbrele din schimbul de noapte, îngândurate, merg parcă la întâmplare purtându-și umbra speriată.

 

           (Gânduri desprinse din ATLASUL CU DIEZILa mulți ani, Vasilisia Lazăr!)

 

Vizualizări: 164

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Septembrie 23, 2017 la 7:09pm

Vă mulțumesc tuturor pentru urări, și vă doresc, la rândul meu, sănătate, iubire, belșug, inspirație și multe altele, bune și folositoare, fiecăruia după dorință sau trebuință. Mi-ați făcut ziua și mai specială. Cu prețuire! 

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Septembrie 21, 2017 la 12:40am

Casa cu oglinzi (precum sugerează sloganul site-ului) şi-a deschis uşile şi ferestrele toate, să putem intra, stoluri-stoluri :)! Noi am intrat, fiecare după cum ne e sufletul şi clipa, uneori mai veseli, alteori mai trişti, dar gazda ne-a primit cu un zâmbet şi cu braţele larg deschise, pe fiecare. E bine că dumneavoastră, domnule Cicu,  îi întoarceţi astăzi darul, un dar pe măsura celui primit!

Cu drag,

Nikol

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Septembrie 20, 2017 la 11:26pm

Fericit cel care poate aduce în dar, cuvintele Vasilisiei, pentru un astfel de eveniment din viața poetei, fericit și cititorul. 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 20, 2017 la 10:42pm

Prozopoemul are un crescendo seducător!

Mulțumim, Tudor Cicu!

La mulți ani fericiți, Lisia!

da Coza

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Septembrie 20, 2017 la 10:12pm

Frumos dar! La mulți ani sărbătoritei!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 20, 2017 la 9:41pm

minunat, reverență!

 Ai spus ceva?... te aud.

– Firavul cântec al vieții...

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Septembrie 20, 2017 la 11:30am

Frumoasă dedicație! Aveți exercițiul cititului și a scrisului. Majoritatea vorbesc de ciocârlii, de ciocârlan mai nimic... măcar de statornicia lui, nu migrează și cântă: https://www.youtube.com/watch?v=tpYrI1YA_O4

Comentariu publicat de J' Arrive! pe Septembrie 20, 2017 la 6:04am

Semn de lectură.

J' Arrive! 

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 19, 2017 la 11:54pm

Mi-e frig de zbor și-o aripă ca cerul mă-nvelește protector și-mi culcă plânsul pe umărul de stea... și-i cântecul un dor ce sfarmă cordul unui timp nuntit să logodească viul..... aș spune eu, de n-ai fi spus-o tu....... La mulți ani, Lisia!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Septembrie 19, 2017 la 11:45pm

Ce surpriză frumoasă mi-ați făcut! Mă simt onorată că ați acordat o așa atenție umilelor mele versuri. Vă mulțumesc, maestre! Mi-ați făcut ziua și mai specială.

Şi vor mai cânta ei – mulţi alţii – acest popor de păsări şi cerul lor, până când vom auzi, în adâncul oglinzilor din care le privesc poeţii, un zăngănit de arme, ca semn că lumea lor a şi fost tulburată de cei care îşi întemniţează poeţii în uitare.

Superb!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Flori cu degete ude a lui constanta popescu
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog E toamnă... a lui Tudor Cicu
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Albastrul urcă-n scală a lui Mariana Suciu
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseurile participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a IV-a, 2017 a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) în grupul CONCURSURILE NOASTRE
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseurile participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a IV-a, 2017 a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) în grupul CONCURSURILE NOASTRE
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseurile participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a IV-a, 2017 a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) în grupul CONCURSURILE NOASTRE
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Să cânte griotul a lui J' Arrive!
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Pic (2) a lui Petre Ioan Crețu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sforării a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Albastrul urcă-n scală a lui Mariana Suciu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Nuta Craciun îi place postarea pe blog La vot, rog mai multă RESPONSABILITATE! a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Triptic de toamnă a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Giurgiu Silvia îi place postarea pe blog Trandafirul alb a lui Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Enea Gela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge a utilizatorului Enea Gela
cu 6 ore în urmă
Dan Mitrache este acum prieten cu Camelia Florescu şi Mircea Teculescu
cu 6 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge a utilizatorului Enea Gela
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog Triptic de toamnă a lui Rădița Răpeanu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog nod a lui Alex Anghel
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog Inimă - stea a lui Camelia Florescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog ninge a lui Enea Gela
cu 7 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor