Stau la fereastra odăii întunecoase,

prin geam desluşesc o umbră,

apoi, tot mai clar, silueta unei fetiţe.

Îmi dau seama că sunt eu.

Port anii copilăriei mele şi funda

pe care mi-o prindea întotdeauna mama în păr.

 

Deodată, pe uşă intră o tânără femeie.

Îmi recunosc strălucirea din ochi.

Din ea descinde alta

şi-nlăuntrul acesteia o alta, pitită în alta,

mereu eu…

 

Scrijelesc scoarţa din piept în piept,

până la inima încă moale

– magmă din sâmburele atâtor înfrângeri –

Trec din păpuşă-n păpuşă şi ţopăi

şi piciorul mi-e tot mai mic; vreau să mă întorc,

dar cineva nu mă lasă să trec de două ori

prin acelaşi loc.

 

Doamne, aruncă-mă până la ultima păpuşă din mine!

strig…

 

Dar eşti chiar tu, cea de azi,

în tine poţi mângâia somnul celor de ieri…

Închide ochii şi vei fi iarăşi tânăra naivă,

sau copilul gângurind fericit,

ori sămânţa în care sufletul orfan şi-a aflat casă.

 

Păpuşa ce doarme în leagăn eşti tu cea de mâine,

matrioşka…

(din volumul „Anotimpul întoarcerilor”, publicat în 2015)

Notă: Poezia a fost scrisă în urmă cu 7 ani (acum observ câteva stângăcii!) și a fost dedicată domnului Ionel Mony Constantin , însă am simțit nevoia să o (re)postez, deoarece, de la un an la altul, mă regăsesc tot mai mult în versurile ei (mai ales de ziua mea). :)

Vizualizări: 233

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Septembrie 23, 2017 la 7:08pm

Vă mulțumesc tuturor, atât pentru aprecieri, cât și pentru urări, și vă doresc, la rândul meu, sănătate, iubire, belșug, inspirație și multe altele, bune și folositoare, fiecăruia după dorință sau trebuință. Mi-ați făcut ziua și mai specială. Cu prețuirea pe care o meritați! 

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Septembrie 22, 2017 la 1:15pm

Doamne, aruncă-mă până la ultima păpuşă din mine!

Am rezonat cu această poezie, şi atunci (în carte), ca şi acum! La mulţi ani şi multe împliniri pe lungul drum al vieţii! Cu preţuire,

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Septembrie 21, 2017 la 12:32am

Sensibilitate, maturitate, da, e foarte vie! La mulţi ani, frumoasă doamnă :)!

Cu drag,

Nikol

Comentariu publicat de Viorel Grădinariu pe Septembrie 20, 2017 la 10:27pm

La mulți ani, Lisia! Sănătate și realizări!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 20, 2017 la 10:15pm

Mereu o recitesc cu aceeaşi vie curiozitate.

La mulți ani frumoși, dragă mea Lisia!

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Septembrie 20, 2017 la 10:11pm

Poezia mea preferată. La mulți ani, Lisia!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Septembrie 20, 2017 la 9:17pm

Frumos! La mulţi ani!

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Septembrie 20, 2017 la 9:16pm

Admirație.

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 20, 2017 la 8:54pm

minunat, Lisia, la mulți și frumoși ani!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 20, 2017 la 7:57pm

La mulți ani frumoși, draga mea Lisia!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Flori cu degete ude a lui constanta popescu
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog E toamnă... a lui Tudor Cicu
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Albastrul urcă-n scală a lui Mariana Suciu
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseurile participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a IV-a, 2017 a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) în grupul CONCURSURILE NOASTRE
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseurile participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a IV-a, 2017 a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) în grupul CONCURSURILE NOASTRE
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseurile participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a IV-a, 2017 a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) în grupul CONCURSURILE NOASTRE
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Să cânte griotul a lui J' Arrive!
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Pic (2) a lui Petre Ioan Crețu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sforării a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Albastrul urcă-n scală a lui Mariana Suciu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Nuta Craciun îi place postarea pe blog La vot, rog mai multă RESPONSABILITATE! a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Triptic de toamnă a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Giurgiu Silvia îi place postarea pe blog Trandafirul alb a lui Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Enea Gela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge a utilizatorului Enea Gela
cu 6 ore în urmă
Dan Mitrache este acum prieten cu Camelia Florescu şi Mircea Teculescu
cu 6 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge a utilizatorului Enea Gela
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog Triptic de toamnă a lui Rădița Răpeanu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog nod a lui Alex Anghel
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog Inimă - stea a lui Camelia Florescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dan Mitrache îi place postarea pe blog ninge a lui Enea Gela
cu 7 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor