Un punct comun cândva, iubirea,

a-ngemănat două destine –

un Tu de-un cromatism aparte,

un Eu pierdut printre ruine.

 

Eu – doar amurgul vieții-n care

strânsesem vise prezumtive,

iar Tu – un răsărit sălbatic

printre iluzii primitive.

 

Ca-ntr-un delir scăpat din cușcă

ne-am întâlnit instinctual,

gândiri diametral opuse

unite-n punctul virtual.

 

Eu desenam spre est confuzii,

un strigăt germina în ele,

spre vest, te sufoca o vară

din algele uitate-n piele.

 

Învinși de-această geometrie

în care ne-am jucat de-a mirii,

săpăm cu semne de-ntrebare

ipotenuza despărțirii.

 

 

Adina V.

09.07.2017

 

Vizualizări: 202

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Septembrie 13, 2017 la 10:57pm

Minunată! Vine Pitagora și rezolvă!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Septembrie 13, 2017 la 4:33pm

O poezie cu mesaj, reușită, îndrăznesc să spun, cunoscând opinia ta cu privire la respectarea elementelor de versificație. Abateri de acest fel, în textul de față sunt puține la număr și, cu siguranță, ți le asumi:)

Am citit cu plăcere. Cu mare plăcere chiar!:)

drag,

Comentariu publicat de Adina Speranta pe Septembrie 13, 2017 la 11:57am

Cu respect, domnule  J' Arrive! :) 

Cam e...Blancul nu reusesc să-l obțin de pe laptopul meu, m-a mai certat și domnul da Coza pentru asta. Însă laptopul nu vrea :) 

Cizelarea se referă numai la măsura un picuț zburdalnică sau e nevoie să pun mâna pe bisturiu? :) 

Comentariu publicat de Adina Speranta pe Septembrie 13, 2017 la 11:50am

Aștept cu nerăbdare, domnule Ionel :) 

Comentariu publicat de J' Arrive! pe Septembrie 12, 2017 la 10:06pm

E de cizelat mult textul...

Blancul e folosit incorect: două destine-Eu-doar amurgul, iar Tu-un răsărit;

J' Arrive! 

Comentariu publicat de Ionel Mony Constantin pe Septembrie 12, 2017 la 9:48pm

 Imi place, este tentantă pt o parodie!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Pop Dorina
cu 5 minute în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 20 minute în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog citesc poezia doar până la umeri a lui Ana Ardeleanu
cu 1 oră în urmă
Laura H. a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În cerc a utilizatorului Petre Ioan Crețu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog În cerc a lui Petre Ioan Crețu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ana Ardeleanu îi place postarea pe blog Ana. (8). Dulceață amară a lui gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog În trend cu toamna a lui Lavinia Elena Niculicea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog Ai divorţat de Beckett a lui J' Arrive!
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Ana Ardeleanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog voi divorţa de mine a lui paparuz adrian
cu 1 oră în urmă
Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cuvinte fugare din noi doar litere a utilizatorului Maria
cu 1 oră în urmă
Vasile Grozav a adăugat 3 discuţii la grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Fiul plumbului (1) a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog în oglindă a lui Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cuvinte fugare din noi doar litere a utilizatorului Maria
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Ochiul care trage cu umbre a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Laura H. a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a lui Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Nălucire - de Rafael Obligado a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonet “budist” a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor